Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Panourile electorale și florile, atent supravegheate de polițiștii locali


Polițiștii locali au continuat să desfășoare acțiuni în locațiile unde cetățenii au sesizat că nu se respectă normele de conviețuire socială, dar și în zonele unde s-a sesizat că este tulburată ordinea și liniștea publică. Timp de patru zile, polițiștii locali au legitimat 37 de persoane, care erau predispuse la comiterea unor fapte antisociale și au împărțit tot atâtea avertismente. Polițiștii locali i-au avut în atenție și pe cerșetorii care stau cu mâna întinsă lângă ușile bisericilor, apelând la mila publicului. Alte activități desfășurate de oamenii legii au avut legătură cu spațiile verzi și florile din ronduri, care au fost atent supravegheate pentru a nu fi distruse ori furate de persoane rău intenționate. 
 De asemenea, polițiștii locali nu s-au dezlipit nici de panourile electorale, care vor fi păzite până la finele campaniei electorale pentru ca nu cumva cineva să ruptă vreun afiș cu chipul vreunui candidat la alegerile europarlamentare. „Au fost supravegheate panourile electorale amplasate pe raza municipiului Focșani, în acest sens polițiștii locali au avut în vedere măsura sancționării contravenționale a persoanelor care distrug, deteriorează, murdăresc, acoperă prin scriere sau în orice alt mod listele electorale, platformele-program afișate sau oricare alte afișe ori anunțuri de propagandă electorală. De asemenea, o persoană a fost depistată de polițiștii locali în timp ce făcea grătar în aer liber – pe strada Emil Racoviță și a fost avertizată verbal cu privire la respectarea prevederilor legale în vigoare”, se arată într-o informare a poliției locale. 
 Totodată, polițiștii locali au patrulat pe străzile municipiului și au făcut verificări în trafic pentru a preveni producerea unor evenimente rutiere, dar și pentru a asigura fluența traficului, după cum spun ei. În timpul verificărilor au fost găsite mai multe mașini care erau oprite în locuri nepermise, motiv pentru care s-a dispus ridicarea acestora. Astfel, 8 persoane nu și-au mai găsit mașinile în locurile în care le lăsaseră, ele fiind nevoite să meargă după autoturisme pe strada Răsăritului pentru a lei recupera.
 Polițiștii locali au dat curs și sesizărilor primite de la cetățeni, 12 la număr, în care se reclama faptul că pe locurile lor de parcare sunt parcate alte mașini. Polițiștii locali spun că au dat și amenzi în cuantum de 1.000 lei. „Polițiștii locali din cadrul Compartimentelor disciplină în construcții și afișaj stradal, protecția mediului, evidența persoanei, activitate comercială au continuat verificările privind respectarea prevederilor legale, conform competențelor ce le revin. Astfel, au fost supravegheate zonele în care se fac frecvent depozitări de gunoi și moloz pe domeniul public și au fost date înștiințări cu termen de ridicare și au fost distribuite invitații persoanelor care au cartea de identitate expirată, pe străzile Diviziei, Tinereții, Cpt Stoenescu și au fost verificate autorizațiile de construire, fiind somate persoanele care nu aveau autorizații pentru construcțiile efectuate să intre în legalitate. Au fost efectuate un număr de 10 controale/ verificări la societățile comerciale de pe raza municipiului Focșani, cu privire la respectarea autorizației de funcționare și au fost înaintate adrese cu privire la obligațiile ce revin societăților care amenajează terase sezoniere, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, se mai arată în informarea Poliției Locale. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?