Echipele de campanie ale PSD Vrancea s-au deplasat, ieri, în localitățile Răstoaca și Biliești unde au vorbit cu oamenii despre rolul și importanța Parlamentului European în dezvoltarea infrastructurii administrațiilor publice locale. Totodată, locuitorii celor două comune au putut afla cum schimbă în bine viața locuitorilor Uniunii Europene, deciziile luate de parlamentari în Parlamentul European.
Echipele de campanie ale PSD Vrancea s-au deplasat, ieri, în localitățile Răstoaca și Biliești unde au vorbit cu oamenii despre rolul și importanța Parlamentului European în dezvoltarea infrastructurii administrațiilor publice locale. La acțiune au fost prezenți, Dragoș Bârlădeanu, secretar general al PSD Vrancea, Ionel Cel Mare, președintele PC Vrancea, ambii vicepreședinți ai Consiliului Județean Vrancea, deputatul Neagu Murgu, președintele UNPR Vrancea, consilieri județeni și locali.
Uniunea Europeană influențează viața a peste 500 de milioane de cetățeni ai statelor membre. Deciziile luate la nivelul Uniunii afectează în mod semnificativ viața tuturor cetățenilor. Anul 2014, anul alegerilor europene, reprezintă șansa cetățenilor europeni de a decide cine îi reprezintă în Parlamentul European. Este anul în care putem spune: „Acum e altfel!” pentru că, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, alegerile pentru Parlamentul European vor influența și alegerea Președintelui Comisiei Europene și, implicit, a comisarilor europeni. De aceea, participarea cetățenilor români la vot într-un număr cât mai mare este importantă și reprezintă o modalitate de a avea un cuvânt de spus asupra deciziilor la nivel european. „Sperăm să participați cu toții la vot să avem cea mai bună prezență în alegeri pentru ca Alianța PSD+UNPR+PC să obțină cel mai bun scor, ca să scăpăm țara de cei care au votat împotriva României”, a spus deputatul UNPR, Neagu Murgu.
Președintele PC Vrancea, Ionel Cel Mare, a susținut că alegerile europarlamentare sunt extrem de importante deoarece pot susține toate proiectele de refacere a infrastructurii, amintind aici drumuri, canalizări, școli, alimentări cu apă, etc. Acesta a spus că reprezentanții României în Parlamentul European nu trebuie să mai fie cei care și-au făcut de râs țara și poporul, care au votat împotriva intereselor țării lor și ale românilor. „Vă rog ca pe 25 mai să mergem cu toții la vot și să votăm candidații PSD+UNPR+PC pentru ca indivizi ca Monica Macovei, Laszlo Tokes, Cristian Preda sau Traian Răzvan Ungureanu, oameni ai PDL sau PMP, care și-au făcut de râs țara și poporul, care au votat împotriva intereselor țării lor și ale românilor, să nu mai ajungă în Parlamentul European. Nu se poate ca europarlamentar român să spui că România nu trebuie să mai primească fonduri. De aceea vă cer să susținem lista Alianței PSD+UNPR+PC și să-l susținem pe Dan Nica europarlamentar”, a afirmat Ionel Cel Mare.
„Băsescu trebuie să lase loc unui președinte tânăr cum este Victor Ponta”
La rândul său, secretarul general al PSD Vrancea, Dragoș Bîrlădeanu, le-a transmis oamenilor salutul președintelui Marian Oprișan și regretul acestuia că nu a putut fi prezent la întâlnirea cu ei, fiind plecat la București. Bîrlădeanu a spus că la alegerile din 25 mai vrâncenii trebuie să iasă la vot și să voteze lista PSD+UNPR+PC. „Avem cea mai bună echipă pentru alegerile europarlamentare și cu siguranță nu ne vor face de râs, ci vor apăra interesele României și ale românilor. La alegerile din 25 mai sunt două mize. Una care vizează obținerea de fonduri mai mari pentru realizarea unor proiecte de infrastructură locală, regională și națională și cea de a doua care vizează alegerile prezidențiale. Practic, alegerile europarlamentare sunt un preambul pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie. De aceea vă rugăm să vă mobilizați, să batem regimul Băsescu și să-l trimitem acasă să-și crească nepoții și să aibă grijă de terenurile cumpărate la Nana. Băsescu trebuie să lase loc unui președinte tânăr cum este Victor Ponta care cu siguranță va duce România în direcția cea bună”, a încheiat Dragoș Bîrlădeanu.
Candidații Alianței Electorale PSD-UNPR-PC pentru alegerile europarlamentare care ocupă primele 20 de poziții în ordinea înscrierii pe lista electorală sunt: Corina Crețu, Ecaterina Andronescu, Cătălin Ivan, Dan Nica, Maria Grapini, Damian Drăghici, Daciana Sîrbu, Ioan Mircea Pașcu, Vasilica Dîncilă, Sorin Ionel Moisă, Victor Boștinaru, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Doru Claudian Frunzulică, Constantin Laurențiu Rebega, Ana Claudia Å¢apardel, Andi-Lucian Cristea, Victor Negrescu, Emilian Pavel, Răzvan Popa, Maria Gabriela Zoană.