Garnizoana Focșani va organiza astăzi, o ceremonie militară și religioasă cu ocazia Zilei Independenței de stat a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în Cel de-al Doilea Război Mondial, dar și cu ocazia Zilei Europei. Ceremonia se va încheia cu un exercițiu de Drill-Team. „Vineri, 09 mai, orele 11.00, la nivelul garnizoanei Focșani, se va organiza ceremonia militară și religioasă de sărbătorire a Zilei Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în Cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei. Festivitatea va avea loc în fața Monumentului Independenței de pe strada Cuza Vodă. Ceremonia se va încheia cu prezentarea exercițiului de instrucție de front cu armamentul din dotare susținut de lotul câștigător al celei de-a II-a ediție a Competiției de Drill Team organizat la nivelul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată”, a transmis locotenent Cătălina Crintea, purtătorul de cuvânt al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focșani.