Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Șoferi băuți și fără permise, trași la răspundere de polițiști


Șapte șoferi s-au ales cu dosare penale de vineri până duminică, pentru infracțiuni la regimul rutier. Aceștia nu aveau permise de conducere, erau băuți ori autorizația de circulație provizorie a mașinii era expirată. 
 Vinerea trecută, la ora 12.50, polițiștii din Răcoasa au oprit în trafic un tractor, la volanul căruia se afla Marius Marcelo T., de 19 ani. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că tânărul nu are permis de conducere, motiv pentru care i-au întocmit un dosar penal de cercetare. În aceeași zi, polițiștii din Vulturu au întocmit  dosar penal pe numele unui bărbat de 44 de ani, din localitate. Acesta nu avea permis, dar conducea un moped. În plus, era și beat criță. Aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 1,44 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. „La data de 2 mai a.c., polițiștii din Vulturu l-au depistat pe D. Stănică, de 44 ani, din localitate, în timp ce conducea pe DJ 204 D un moped, fără a poseda permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice (1.44 mg/l alcool pur în aerul expirat). În cauză a fost întocmit dosar penal”, se arată într-o informare a IPJ Vrancea. 
 Sâmbătă, la ora 11.10, polițiștii din Ciorăști l-au depistat pe Neagu C., de 64 ani, din comuna Puiești, județul Buzău, în timp ce conducea pe DN 23 B un tractor fără a poseda permis de conducere. Și pe numele său a fost întocmit dosar penal de cercetare. La ora 12.36, pe DN 2D, în comuna Bolotești, Constantin Laurențiu M., de 38 ani, din orașul Urziceni, județul Ialomița, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism Ford, având o concentrație de 0,48 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
 În aceeași zi, la ora ora 18.45, pe DJ 205H, în comuna Păunești, Alin  Constantin C., de 21 ani, din localitate, a fost depistat în timp ce conducea un  autoturism Fiat, care avea autorizație de circulație provizorie expirată din data de 23.04.2014. De asemenea, șoferul nu poseda permis de conducere. Lui i-a fost întocmit dosar penal, în care va fi cercetat pentru două infracțiuni. 
 Un alt șofer cu dosar penal este Iulian M., de 22 de ani, din Adjud. În acest caz, polițiștii au întocmit dosare penale pe numele a două persoane. Pe numele lui Iulian M. pentru că a condus fără permis și băut, iar pe numele lui George Andrei T. pentru că i-a încredințat mașina celui dintâi deși știa că nu are permis de conducere. „La data de 3 mai a.c., ora 23.10, pe DJ 119A, M. Iulian, de 22 ani, din municipiul Adjud, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere și având o concentrație de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În autoturism se afla și T. George-Andrei, de 22 ani, din municipiul Adjud, care i-a încredințat spre a conduce autoturismul lui M. Iulian, deși cunoștea că acesta nu posedă permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se mai arată în informarea poliției. 
 Duminică, la ora 04.30,  pe strada  Revoluției din municipiul Focșani, Gigi Valentin V., de 30 ani, din localitate, a fost depistat în timp ce conducea autoturismul marca Audi având o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice de sânge, dar a refuzat. 

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?