Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Militari români şi americani fac exerciţii comune aproape de graniţa cu Ucraina


Modulul de pregătire „Platinum Lynx” al exercițiului multinațional „Black Sea Rotational Force 14”, la care participă militarii Batalionului 17 Vânători de Munte și infanteriști marini americani, se va desfășura, în perioada 5-16 mai, în poligonul Rotunda și garnizoana Vatra Dornei, județul Suceava. „Militarii Batalionului 17 Vânători de Munte, de la Vatra Dornei, și infanteriști marini americani vor executa antrenamente în comun care includ exerciții tactice cu trageri de luptă cu armamentul din dotare, exerciții tactice în teren, acordarea primului ajutor în zonele de operații, instrucție alpină”, se arată într-un comunicat transmis luni de MApN. De asemenea, sâmbătă, 10 mai, militarii vor desfășura o acțiune în folosul comunității din localitatea Ciocănești, care va consta în împrejmuirea școlii generale din localitate, menționează sursa citată. BSRF-14 este un exercițiu anual, condus de Comandamentul Forțelor Infanteriei Marine Americane dislocate în Europa (MARFOREUR) și se desfășoară în zona Mării Negre, în Balcani și regiunea Caucazului. 

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?