Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO:Pe Aleea Echității – gropi, bălți și noroi cât încape


La sesizarea unor cititori, am ajuns ieri pe strada Aleea Echității din Focșani, unde ni s-a reclamat că în zona blocurilor C și A1-A2, în spatele Bulevardului București, este o alee pe unde nu pot trece pietonii, din cauza săpăturilor care au fost făcute în zonă. Ajunși la fața locului, între blocurile C și A1-A2 am găsit o parcare, ce-i drept neasfaltată, unde se vede că au fost făcute excavări, locul fiind nivelat și balastat. Ceva bălți și noroi, dar circulabil. Nici prea multe mașini parcate care să împiedice trecerea, probabil parcarea fiind plină seara, când majoritatea locatarilor vin de la serviciu.   
 Cititorul care ne-a sesizat situația a fost însă mai înverșunat, probabil din cauza   stării anterioare a zonei respective. „Mai bine ați veni să fotografiați pe Aleea Echității nr. 1, în zona blocurilor C și A1-A2, în spatele acestora două, să vedeți dacă este loc de trecere pentru pietoni: s-au schimbat conducte și trotuarul nu a fost refăcut, nu ai pe unde trece din cauza mașinilor – doar cu elicopterul -, iar când plouă, ce să mai spunem, se formează adevărate lacuri de acumulare! Mai mult, apropo de mașini: aici se parchează inclusiv mașinile celor care locuiesc la blocurile M, ale celor care nu au nici o treabă cu această zonă, dar o fac pur și simplu pentru că au găsit loc de parcare! E adevărat, s-a turnat o mașină de pietriș al cărei zgomot care te scoate din morți când începe vânzoleala mașinilor. În rest – doar promisiuni! Autoritățile au venit, au văzut și… au plecat! Halal treabă! Alo! Ne aude și pe noi cineva????”, scrie cititorul, sub pseodonimul „noi”.
 O altă doamnă, care locuiește în zonă, ne-a spus că nici ea nu este mulțumită de cum arată parcarea. „Eu nu mai am pretenții, că sunt bătrână, dar cei tineri sunt tare nemulțumiți, vedeți cum arată aici. Că lor li se cer multe și nu li se oferă nimic, nici condiții civilizate”, ne-a spus Eleonora Stratulat. 
 Starea precară a acestei zone a fost adusă și în atenția consilierilor locali, în cadrul ședinței din 27 februarie a. c. Atunci, aleșii au aflat de la consilierul Marius -Eusebiu Iorga despre o sesizare de la 8 locatari și administratorul blocului C de pe Aleea Echității nr. 1, care au reclamat că aleea dintre blocuri este impracticabilă, în urma lucrărilor de introducere a conductelor de termoficare din cadrul proiectului de reabilitare termică. „Cei care au reabilitat rețelele și au lucrat în zonă au obligația să repare așa cum a fost inițial. Vom pune balast, pentru a se putea circula. Această stradă este prinsă și în PIDU, pentru reabilitare”, a declarat la acea dată primarul Decebal Bacinschi. Ulterior, aleea respectivă a fost nivelată și balastată.  
        Locatarii au umplut unele gropi cu bolovani
 Tot pe Aleea Echității, aproape de zona vizată, însă mai în interiorul cartierului,  strada îngustă, cu sens unic, este plină de gropi, iar noroiul e în strat gros. Locuitorii se plâng de craterele din drum și spun că au acoperit unele gropi cu bucăți de materiale de construcții sau cu bolovani pentru a putea circula. „Este o mare bătaie de joc. Plătim impozite pentru ce? Am mai adus noi bolovani să acoperim gropile mai mari, că ne rupeam mașinile, nu se putea circula. La alegeri ni se promite marea cu sarea și în rest suntem uitați”, ne-a spus și Stan Trifan, pensionar, locatar la blocul M3. 
 Strada Aleea Echității este inclusă pentru reparații în cadrul programului de reabilitare a spațiilor publice urbane din zona de Sud a municipiului, intitulat Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU). Potrivit programărilor, reabilitarea completă și asfaltarea străzii urmează să fie realizată până la sfârșitul acestui an, în cadrul acestui proiect finanțat cu fonduri europene nerambursabile. 

Articolul precedent
Articolul următor

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?