Vreau să precizez de la început că cele scrise mai jos nu reprezintă un îndemn, un sfat, ci pur și simplu o experiență prin care am trecut și care m-a făcut să ajung la niște concluzii. Așa că nu faceți ca mine, consultați medicul. Acestea fiind spuse, să purcedem.
Chiar înainte de serbarea de Crăciun, fetița mea s-a îmbolnăvit de varicelă, luată, desigur, de la grădiniță. După cum citisem pe internet și fusesem avertizată de medici, această boală a copilăriei a lăsat-o cu o imunitate foarte scăzută, care în cazul ei a însemnat tuse. Domnule, dar o tuse care nu o mai lăsa, de simțeam că nu mai pot. Åži asta în condițiile în care, toamna trecută o operasem de polipi și mă bucurasem că reușisem să trec de o lună de grădiniță fără răceli care să o țină acasă.
Ghimbir și miere
Revenind. Tuse, tuse și iar tuse. Dă-i cu siropuri, cu pastile, cu tot felul de chimicale. Îi trecea ce-i trecea, după trei zile la grădiniță iar o lua. Iar la grădiniță, copiii tușeau nevoie mare. O duceam sănătoasă, o luam bolnavă. Într-un final, disperată de atâtea medicamente am zis stop, nu se mai poate așa. Deși îmi spusese soacră’mea, n-am vrut s-o ascult că, deh, eram eu mai deșteaptă, mai informată. Dar tot la vorba ei am ajuns: ceaiul de ceapă! La acest punct, poate mulți dintre dumneavoastră o să strâmbați din nas, dar puneți în balanță chimicalele din medicamente și gustul neplăcut.
Așa că am căutat pe internet cum se face acest ceai și am găsit o rețetă care a dat rezultate din prima zi: trei-patru cepe bine spălate, cu tot cu foile galbene, tăiate în patru și puse în oală; zece nuci spălate bine cu apă caldă, crăpate cu ciocanul și puse în oală (așadar și miez și coajă); un baton de scorțișoară; peste ele se toarnă cam un litru de apă și se pune la fiert pentru 15-20 de minute; între timp, am ras pe răzătoarea mică cam doi-trei centimetri dintr-o rădăcină de ghimbir (se găsește în hypermarketuri) la care am adăugat două lingurițe cu miere, pe care le-am lăsat la macerat; după ce am oprit fiertura, am mai lăsat-o acoperită jumătate de oră, apoi am strecurat-o într-o oală curată; peste maceratul de ghimbir și miere am turnat o cană din ceaiul de nucă, ceapă și scorțișoară, dar care trebuie să fie călduț, nu fierbine, am amestecat bine și i-am dat să bea din amestecul ăsta dimineața, la prânz și seara. Ghimbirul și mierea le-am preparat înainte de fiecare servire. Ideea e că după trei căni i s-a rupt tusea, căci mă chinuise cu o tuse uscată spre lătrătoare care nu i-a trecut cu niciun medicament. Pe lângă acest ceai, i-am mai dat un sirop de pătlagină de la plafar.
Ceaiul de ceapă și nuci
Un alt remediu pe care l-am folosit a fost siropul de ridiche neagră. O ridiche medie am spălat-o foarte bine, i-am tăiat partea superioară și am scobit-o. În ea am pus miere cam trei sferturi și am acoperit-o cu partea pe care o tăiasem. Am lăsat-o într-un vas de seară până a doua zi dimineață. În ciuda aparențelor, e foarte plăcut la gust, așa că atât fetița cât și băiețelul le-au luat cu plăcere.
Nu aceeași reacție au avut-o în cazul sucului de ceapă, care e amar, dar la care am fost nevoită să apelez pentru că băiețelul nu bea ceai, așa că a trebuit să fac ceva concentrat. Am ras ceapa pe răzătoarea mare, am pus peste ea zahăr brun și am lăsat-o trei-patru ore. Apoi am trecut-o prin strecurătoare și în sucul obținut am adăugat miere. Le-am dat câte două lingurițe de trei ori pe zi.
Poate cel mai spectaculos efect l-au avut însă cartofii rași stropiți cu spirt, pe care i-am pus într-un tifon și l-am așezat la baza gâtului fetiței care respira greu. Am înfășurat apoi cu o eșarfă mai groasă și așa a dormit toată noaptea. Trebuie să vă mărturisesc că am rămas uimită când după numai o oră, fetița mea respira perfect și a dormit toată noaptea fără să tușească nici măcar o dată.
Nu am crezut până acum în așa zisele leacuri băbești. Credeam că doar medicamentele sunt eficiente, restul sunt povești. Dar am ajuns la un moment în viață în care credința în medicina alopată mi s-a zdruncinat din temelii și caut mijloace prin care să-mi ajut copiii fără efectele adverse ale medicamentelor. Nu am ajuns până acolo unde au ajuns unele mame care refuză total medicamentele și chiar vaccinarea copiilor, dar nici nu mai pot ca la orice strănut sau imediat ce le curge nasul să încep cu ibuprofen (suplinit, după cum am citit de curând, cu succes de ghimbir), paracetamol, antihistaminice și câte și mai câte. Cred că întoarcerea la natură ne poate ajuta foarte mult, căci am ajuns să fim dependenți de farmacii. Mi-am propus să fac anul ăsta, precum colega Diana, sirop din muguri de brad, din flori de salcâm și de soc, să am ceai din mentă din curtea soacră’mii, nu din pliculețe, flori de tei din copacul pe care cu vreo 15 ani în urmă l-am plantat în spatele blocului.
Sirop de ridiche neagră
Uitarea asta a remediilor naturale nu e însă valabilă doar pentru generațiile tinere, și asta mi se pare chiar mai rău. Înainte de Paști, am întrebat-o pe soacra mea cu ce vopsește ouăle și mi-a răspuns că a cumpărat o vopsea de la supermarket. Zic bine, dar știți că e numai chimicale, nu? Cu ce vopseau oamenii ouăle înainte ? Cu galus, cu ce ? îmi răspunde. Bine, bine, dar înainte de galus ce a fost ? Câci în urmă cu o sută, două, trei sute de ani, nu exista galus. Ce exista ? Coji de ceapă, atât și-a amintit, pentru ca ouăle să iasă galbene. Cum am ajuns aici?
Îmi povestea cineva (persoană importantă!) că o farmacistă revenită de pe meleaguri străine i-a spus că învățătura în școlile de farmacie e următoarea: medicamentele sunt ca să se vândă, nu să le luați voi. Nu știu, o fi așa, n-o fi așa, nu vreau să cred în teoria conspirației, nu sunt genul, dar parcă ceva nu e totuși în regulă.
Acuma, faptul că am făcut totuși bine mi-a fost confirmat de o doctoriță de la o clinică privată din București la care am fost și care mi-a spus că fetița e foarte bine. Mi-a prescris ca trei luni de zile să-i dau un tratament cu un antiviral și trei extracte de plante. Mi-a mai spus ca atunci când văd că începe să strănute să bag repede trei zile de oscilococcinum (un remediu homeopat) și esberitox (niște pastile din plante). Am dus-o la grădiniță și nu s-a îmbolnăvit, deși tot tușeau unii copii. Credeți-mă, pentru mine e o mare victorie. Åži mai e și o mare bucurie, pentru că nu i-am dat niciun medicament. În numai patru ani și jumătate cât are a luat foarte, mult prea multe. Nu mai vreau! Nu mai pot!
