40 de kilograme de pește au găsit polițiștii asupra unor braconieri, în urma unei acțiuni desfășurate duminică, la Pufești. Polițiștii de la postul de poliție din localitate au mers în zona lacului de acumulare de pe râul Siret, pentru a vedea dacă sunt persoane care pescuiesc în perioada interzisă. Astfel, au fost identificați șase bărbați, care aveau asupra lor plase monofilament, dar și zeci de kilograme de pește. „La data de 27 aprilie a.c., polițiștii din Pufești au executat o acțiune pe linia prevenirii braconajului piscicol în zona lacului de acumulare de pe râul Siret. Cu această ocazie au fost depistate mai multe persoane care pescuiau cu ajutorul unor plase monofilament. Este vorba despre M. Ion, de 73 ani, din municipiul Adjud, și M. Răzvan, de 23 ani, D. Marian, de 33 ani, D. Maricel, de 24 ani, V. Elvis Ciprian, de 24 ani, și C. Florinel, de 38 ani, toți din comuna Pufești, sat Domnești. Aceștia aveau asupra lor cantitatea totală de 40,5 kg pește specia caras. Cantitatea de pește, precum și plasele de pescuit monofilament au fost ridicate în vederea confiscării, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol”, ne-a declarat inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
În aceeași zi, și polițiștii din Biliești au găsit mai multe persoane care pescuiau în perioada de prohibiție. Printre acestea se numără și o femeie de 37 de ani, din Focșani, pasionată de pescuit. Oamenii legii le-au confiscat undițele și le-au întocmit dosare penale. „Tot la data de 27 aprilie a.c., ora 23.10, polițiștii din Biliești au executat un control pe albia râului Siret și bălțile adiacente, ocazie cu care i-au depistat pescuind în perioada de prohibiție pe O. Constantin, de 59 ani, din municipiul Focșani, I. Cristi, de 22 ani, din comuna Golești, C. Ionelia Teodora, de 37 ani, din municipiul Focșani, S. Ion, de 55 ani, din municipiul Focșani, și pe L. Ionel, de 58 ani, din municipiul Focșani. Cu această ocazie au fost confiscate un număr de 6 bețe de pescuit și au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol”, a adăugat inspectorul principal Toader.