Cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea au salvat, în ultimul moment, viața unui bărbat care își pusese ștreangul de gât. Bărbatul, care are 40 de ani și este din Dumbrăveni, a sunat la 112 ieri dimineață, în jurul orei 05.00, și a anunțat că se va sinucide. Imediat, la fața locului a fost trimisă o ambulanță.
Când cadrele medicale au ajuns la fața locului, bărbatul avea ștreangul pus în jurul gâtului, iar sub picioare un scaun. Când i-a văzut pe salvatori, bărbatul a împins scaunul. Cadrele medicale au intervenit imediat și l-au salvat. „În jurul orei 5 dimineața, un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că se va sinucide. La fața locului a fost trimisă imediat o ambulanță. Când aceasta a ajuns la fața locului, l-au văzut pe bărbat cu ștreangul de gât, care și-a împins scaunul de sub picioare. Imediat, asistenta de pe ambulanță i-a tăiat funia și a început să-i aplice manevre de reanimare. Mai exact, i-a fost montată linie venoasă, oxigen, iar bărbatul a fost stabilizat. De acolo, el a fost transportat la Secția de Psihiatrie. Dacă nu se intervenea într-o fracțiune de secundă, survenea decesul„, ne-a spus medicul Vitalie Bețișor, managerul SAJ Vrancea.
Potrivit unor surse, bărbatul a lăsat și o scrisoare, în care ar fi enumerat motivele care l-au determinat să recurgă la acest gest. În rândurile scrise, bărbatul ar fi spus că soția sa l-a părăsit, iar fiica sa a plecat la mama soției, el rămânând singur. În prezent, bărbatul este internat în secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Focșani, unde va mai rămâne o perioadă.
A vrut să se omoare cu un cablu
Tot prin ștrangulare a încercat să se sinucidă, în week-end, și un bărbat de 53 de ani din Costișa, comuna Homocea. Din cauza unor motive pe care a refuzat să le comunice, el fiind în stare avansată de ebrietate, bărbatul a încercat să se sinucidă cu un cablu, pe care l-a legat de un stâlp. La fața locului au ajuns cadrele medicale, care l-au stabilizat și l-au transportat la Secția de Psihiatrie. Potrivit surselor noastre, până în prezent, bărbatul a avut multiple încercări de a se sinucide. El este internat în Secția de Psihiatrie, unde va mai rămâne o perioadă.
Tot în weekend-ul trecut, la Spitalul Județean a ajuns și o bătrână de 85 de ani, din Răstoaca, care a încercat să-și pună capăt zilelor, înghițind otravă de șoareci. Medicii de gardă au stabilizat-o, iar în prezent aceasta este internată în Secția de Interne, unde va mai rămâne o perioadă. Nu se cunosc motivele care au determinat-o pe bătrână să recurgă la acest gest.