INTERVIURILE LUI MUSCALU – Marius Lăcătuş vrea să plece din România şi să se stabilească în SPANIA

0
4011


Marius Lăcătuș este simbolul echipei Steaua și idolul a milioane de români. A jucat la Steaua, Fiorentina și Oviedo. A fost „coșmarul” lui Dasaev și omul care, alături de Balint și Duckadam l-a făcut mare pe Emerich Jenei în finala CCE din 1986. Cu zece titluri în palmares, toate cucerite cu Steaua, cel mai galonat stelist din istoria grupării din Ghencea, Marius Lăcătuș, recunoaște, fără menajamente, că fiul cel mic al dictatorului Ceaușescu îi este încă un confident. „Fiara” îl consideră pe Vali Ceaușescu un om de mare caracter, onest, un adevărat președinte al unui club de fotbal din Occident. Discuția cu fostul căpitan al Stelei nu se oprește doar la subiectul Vali Ceaușescu. Marius Lăcătuș scoate la iveală, în exclusivitate pentru Monitorul de Vrancea, câteva din secretele marii echipe din 1986, an în care Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni. 

Domnule Lăcătuș, puțini știu că Valentin Ceaușescu vă este prieten de familie. Nu v-a fost niciodată teamă de acest lucru? 
Nici vorbă. În general, nu sunt un tip căruia să îi fie teamă. Valentin Ceaușescu este un om de mare gentilețe. Un domn în adevăratul sens al cuvântului. Chiar dacă lui Valentin nu îi place să fie în prim-plan, vă spun cu mâna pe inimă că a fost și este un foarte bun cunoscător al fenomenului fotbalistic din România, dar și din lume. Sunt onorat că Vali Ceaușescu îmi este prieten. 
Cât de mult a ajutat Steaua în acele vremuri? 
Ne mobiliza foarte tare înaintea meciurilor importante. Nu era vorba de bani. Își dorea ca Steaua să joace fotbal spectacol și să aducă bucurie suporterilor. Se auzea la un moment dat că Mircea Lucescu ar fi vrut să vina la Steaua, dar Valentin Ceaușescu i-a spus că mai bine se duce la Dinamo ca să avem și noi un adversar pe măsura valorii noastre. Steaua a fost și este o familie. Acea generație de jucători a fost magnifică. Am câștigat singurele trofee internaționale din istoria fotbalului românesc: Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei. 
Mai putem visa la astfel de trofee? 
Acele trofee sunt și vor fi unice. Nu cred că în viața noastră vom mai putea vedea o echipă din România să joace la un astfel de nivel. Mai mult, să și câștige trofee internaționale. Fotbalul s-a schimbat mult, iar investițiile pe care le fac cluburile mari sunt mult peste posibilitățile noastre.
Steaua anilor 1986-1990 se bătea de la egal la egal cu Barcelona, Real Madrid, Anderlecht și multe alte forțe ale lumii. De ce nu și acum? 
În afara banilor investiți, mai este vorba și despre valoarea individuală și colectivă a jucătorilor. Acum, un jucător poate pleca mult mai repede. Atunci, nu aveai voie să pleci. Erau alte vremuri. 
Vă feriți să faceți comparații între echipe și jucători?
Nu prea îmi place să fac astfel de comparații. Fiecare generație cu bafta ei. Am bătut Barcelona, Realul, Anderlecht, PSV Eindhoven și multe alte forțe ale Europei din acele vremuri. Steaua era invitată an de an la turneele organizate de Barcelona și Real Madrid. Steaua a fost cinci ani la rând în careul de asi al fotbalului european.
Nu îi supărați pe rivali cu astfel de declarații? 
Este purul adevăr. În cinci ani, Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, a câștigat Supercupa Europei, dar a mai jucat o semifinală și o finală de Cupa Campionilor Europeni și finala Cupei Intercontinentale. Nicio o altă echipă din Europa acelor vremuri nu a mai reușit un astfel de traseu. Steaua a făcut performanță în competițiile internaționale. De aceea este cea mai iubită echipă din România. 
     „Steaua București a revoluționat fotbalul”  
La vârsta de 18 ani ați fost transferat la Steaua. A fost și Dinamo pe fir? 
Da. Erau și unele discuții cu Dinamo, dar Steaua s-a mișcat mai repede și bine a făcut. Este vorba de destinul fiecărui om în parte. Sunt fericit că am jucat la Steaua și am câștigat o sumedenie de trofee. Zece titluri de campion, șapte Cupe ale României și trei Supercupe. Am jucat 357 de meciuri la Steaua în care am marcat 140 de goluri. 72 de meciuri în cupele europene pentru Steaua în care am înscris 17 goluri. Un alt lucru care mă onorează este prezența în selecționata Europei. 
13 goluri în primul sezon la Steaua. Așa a început frumoasa poveste a lui Lăcătuș la Steaua. Cum a fost? 
Datorez totul echipei Steaua. Jucători, antrenori, conducători, suporteri. În anul 1983 a început totul. Am fost transferat la Steaua, chiar dacă Dumitru Dragomir, atunci președinte la Fc Brașov, a vrut să mă dea la Dinamo. Niciodată nu mi-a plăcut să stau rezervă sau să fiu la mâna cuiva. Așa că am tras de mine să mă impun în primul 11. Am dat 13 goluri în primul sezon la Steaua și ușor-ușor se năștea marea echipă a Stelei din 1986. 
Cum era Steaua 1986? 
Un grup unit și profesionist. Secretul era unul singur: munca! 
Cum era la antrenamente? Se spune că cine intra la miuța de 4 contra 2 sau 5 contra 2, nu mai ieșea de acolo decât la finalul antrenamentului. Așa este? 
Adevărul este că se pasa bine. Toate exercițiile de la Steaua se făceau dintr-o singură atingere. De aceea le era greu adversarilor să ne ia mingea. Pase din prima, la firul iebii și mișcare incontinuu a jucătorilor. Totul se desfășura în cea mai mare viteză. De acolo și apelativul „viteziștii”, care a făcut înconjurul Europei. 
Cu cine ați stat în cameră când ați venit la Steaua? 
Cu Fane Petcu. Mare jucător. Incredibil talent. Când eram pe teren, nici nu se uita la mine atunci când îmi dădea pasele. Era aproape de perfecțiune. 
Caracterizați-i și pe ceilalți colegi de echipă…
Stîngaciu și Duckadam, portari de mare caracter și valoare. Iovan, puternic și vână de fotbalist. Putea juca pe mai multe posturi. Belodedici, elegant și providențial în același timp. Comparat de multe ori cu Beckenbauer. „Căprioara”, datorită eleganței în joc. Adrian Bumbescu, zis și „colonelul” din apărare. Era greu să-i faci față ca atacant. Bărbulescu, fundaș stânga de bandă. Un argint viu. Gabi Balint, jucător de viteză, inteligent, care putea juca pe mai multe posturi. Stoica și Boloni, mijlocașii centrali. Sclipitori și muncitori în a celași timp. Majearu, rafinament și eleganță. Mare fotbalist. Pițurcă, vârf autentic. Am făcut un cuplu celebru de atacanți în fotbal.
Cum a fost traseul magnific început în anul 1985 și încheiat pe 7 Mai 1986 la Sevilla? 
De la meci la meci ne-am dori tot mai mult. Obiectivul nostru era să ne calificăm în primăvara europeana a Cupei Campionilor. Craiova și Dinamo reușiseră performanțe notabile în Europa înaintea noastră și ne doream măcar să-i egalăm. 

A fost Veyle BK din Danemarca…
Echipă bună. Acea formație se confundă în mare parte cu echipa națională a Danemarcei. 1-1 în deplasare și 4-1 în Ghencea. 
Honved Budapesta cu marele Detari în echipă…
Am pierdut 1-0 în Ungaria. A urmat tot un 4-1 la București și calificarea în primăvara europeană. Aveam încredere că puteam să bifăm o semifinală.
Kuusisy Lahty din Finlanda…
Cel mai greu meci, chiar dacă la prima vedere totul părea o formalitate. La București am făcut 0-0, după un meci dominat ca la carte. Am ratat enorm pe un teren desfundat. Noroi, dâmburi, terenul ne-a dezavantajat enorm la acel meci. În Finlanda, Pițurcă a marcat golul calificării în ultimele minute și așa s-a scris povestea calificării în semifinale. 

Anderlecht Bruxelles. Meci de istorie…
0-1 la ei și 3-0 pentru noi la București. Returul din Ghencea a fost un meci de referință. Anderlecht era una dintre cele mai puternice echipe din Europa la acea vreme. Scifo, Vanderberg, Vercauteren și mulți alti internaționali. Am făcut un meci aproape perfect și ne-am calificat în finala Cupei Campionilor Europeni. 
Finala cu Barcelona…
Nu mai aveam ce pierde, dar ne doream enorm să câștigăm meciul. Jucăm în Spania și toată lumea era convinsă că Barca va lua trofeul. Am fost mai buni, iar la penalty-uri, Dumnezeu a fost cu Steaua. Duckadam a intrat în istorie cu patru lovituri apărate la penalty-uri. Steaua a revoluționat fotbalul în acea perioadă. 
     „Cea mai mare dezamăgire a mea este că nu am fost la Mondialul din 1994”

Ce înseamnă convocarea la națională?
Pentru orice jucător care se respectă și vrea să facă performanță în sport, prezența în echipa națională reprezintă un vis, un obiectiv major. Am visat să joc pentru România din prima zi când am devenit fotbalistul Stelei.

Îți mai aduci aminte de prima convocare? 
Normal! A fost intr-o iarnă, pentru un turneu sud-american. Am jucat prin Ecuador, Argentina, Brazilia. Cei de la club m-au anunțat că s-a primit o telegramă de convocare. Am primit vestea cu imensă bucurie. De la Steaua mai erau atunci Ștefan Iovan și Vasile Iordache.
Cea mai mare satisfacție cu naționala României? 
Meciul cu Danemarca, de calificare după 20 de ani la Mondiale. Mă gândesc la fel de mult și la toate meciurile de la Campionatele Mondiale, toate reușitele acelor turnee finale.
Cu care selecționeri te-ai înțeles mai bine? 
M-am înțeles cu toți. E adevărat că un fotbalist cel mai bine se înțelege cu antrenorul care-l bagă în echipă. Fiecare a avut o contribuție la rezultatele mele, m-a ajutat să joc pentru România, să devin titular. Am învățat multe de la ei. Vă dați seama că am avut selecționeri mari, precum Mircea Lucescu, Mircea Rădulescu, Gheorghe Constantin, Emeric Ienei, Cornel Dinu, Anghel Iordănescu. 
De ce crezi că sunt unii jucători care refuză convocarea la lot? 
Au motivele lor, dar nu cred că e normal să se întâmple asta. Înainte de toate însă, trebuie să vrea, să fie mândru că a ajuns să îmbrace tricoul României. Eu când auzeam imnul aveam pielea de găină. Când eram la Oviedo, spaniolii mi-au propus un nou contract pe doi ani. Dar era o clauză în care nu mai aveam voie să particip la acțiunile nationalei. Atunci am revenit în România. Åži bine am făcut.  
Prieteni buni de la națională, în afara celor de la Steaua? 
Andone, Lupescu, Prunea și Răducioiu. Când eram mai tânăr eram apropiat și de oltenii Irimescu, Negrilă, Ungureanu și Lung
Cum ți se pare echipa națională de acum? 
Ne trebuie o calificare pentru a ne descătușa. Avem jucători tineri, talentați, pe care trebuie să îi sprijinim. Nu poți face performanță doar criticându-i la nesfârșit. Am mare încredere în toți. În Victor Pițurcă și în echipa sa. Marica este liderul acestei generații. În jurul lui trebuie să construim echipa. 
Este o grupă de calificare la Europene? 
În ciuda cuvintelor care se spun în presă, cum că echipele sunt modeste și că România se va califica la pas, să știți că nu este așa. Fotbalul s-a schimbat mult. Nu mai există echipe slabe. Urmăriți atent că și marile echipe ale lumii se încurcă în fața unor adversari care nu reprezintă mare lucru. Toți și-au adus antrenori buni, au jucători la echipe redutabile din Europa. România face parte dintr-o grupă care pare accesibilă, dar este nevoie de atenție și ne vom califica. 
„Spania este a doua mea casă”
Ați jucat la Fiorentina și Oviedo. Cum a fost această experiență? 
Frumoasă. Am cunoscut oameni noi. Eu sunt un om de casă. Nu prea îmi plăcea să joc în alta parte, dar am făcut-o și pentru contracte mai bune. M-am acomodat mai bine în Spania. Acolo am și o casă. Cred că la finalul carierei mă voi stabili acolo. Familia se simte bine în Spania și sunt mult mai multe oportunități pentru noi. 
Revenirea în România a însemnat un nou succes pentru Marius Lăcătuș…
Iubesc suporterii Stelei. Am mai jucat aproape șapte ani în Ghencea unde am luat trofee importante.
Dasaev…
Portar excelent. Pe unde l-am prins, l-am executat. 
De ce „Fiara”? 
Probabil pentru devotamentul meu din teren pentru Steaua și națională. Nu mi-a plăcut să pierd și să fiu injosit de vreun adversar. De aici și răutatea mea din timpul jocului. 
Câteva gânduri pentru cititorii Monitorului de Vrancea…
Le doresc multă sănătate. E mai bună decât toate.  
        Marius Lăcătuș a evoluat în cea mai mare parte a carierei în echipa Steaua  
 A făcut parte din echipa Stelei campioană europeană inter-cluburi în 1986, când a marcat și un gol în finala cuFC Barcelona. A evoluat pentru selecționata României la trei turnee finale, două de Campionat Mondial și unul de Campionat European. 
 Marius Lăcătuș s-a născut pe 5 aprilie 1964, la Brașov, unde avea să debuteze, la numai 13 ani, pentru Steagul Roșu. Anul 1983 a fost cel în care „Fiara” a pășit pentru prima oară în Ghencea, unde a cunoscut cele mai mari satisfacții din carieră.
 A câștigat de 10 ori campionatul național cu Steaua (1985, 1986,1987, 1988, 1989, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998), 7 Cupe ale României (în anii 1985, 1987, 1988, 1989, 1996, 1997, 1999), o Cupă a Campionilor Europeni (1986) și Supercupa Europei (1987) fiind singurul jucător român cu o asemenea performanță. Cel mai important gol din întreaga sa carieră de jucător rămâne cel marcat în poarta catalanilor de la FC Barcelona, pe data de 7 mai 1986, când Steaua obținea cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc: câștigarea Cupei Campionilor Europeni. Lăcătuș a jucat la clubul Steaua din 1983, de la vârsta de numai 19 ani. Între anii 1990și 1993 a plecat în străinatate, evoluând în Italia, la AC Fiorentina, apoi în Spania, la Real Oviedo, făcând o pauză de 3 ani. După câțiva ani a revenit la Steaua, încheindu-și activitatea de fotbalist la FC Național București în 2000. A rămas un simbol al Stelei, fiind personajul cel mai iubit de suporterii acestei echipe.
 De-a lungul timpului, a evoluat în 414 meciuri din Divizia A și a marcat 103 goluri, în timp ce în Cupele Europene a jucat cu Steaua în 72 de meciuri și a înscris de 17 ori. La nivelul echipei naționale, noul antrenor al Stelei a evoluat în 84 de partide (13 goluri) și a participat la Campionatele Mondiale din 1990 și 1998, precum și laEURO 1999. 
       Cariera de antrenor 
 Cariera de tehnician a lui Marius Lăcătuș a început la FC Național, unde a fost antrenor-jucător, după care a fost secundul lui Mihai Stoichiță la echipa națională de fotbal a Panamei. După întoarcerea în România, a ocupat funcția de antrenor principal la FC Brașov, Oțelul Galați, Ceahlăul Piatra Neamț, CS Inter Gaz București și UTA Arad, pe care a pregătit-o între iulie 2006 și octombrie 2007. Din 28 octombrie 2007 până în iunie 2009 a pregătit în două rânduri pe Steaua București, cu o întrerupere de câteva luni în toamna anului 2008. După ratarea titlului de campion în 2009, a demisionat. A preluat pe FC Vaslui cu care a încheiat sezonul 2009-2010 al Ligii I pe poziția a treia. În vara anului 2010 a încetat colaborarea cu vasluienii cu dorința de a se muta definitiv în Spania. După numai câteva luni, în septembrie 2010, a fost convins să se întoarcă în România pentru a reveni pe banca tehnică a Stelei, la conducerea căreia a început al treilea mandat în 27 septembrie, însă pe 7 martie a demisionat dupa o înfrângere cu 0-3 acasă, în fața echipeiFC Brașov. In prezent este antrenor la CSMS Iasi. (Wikipedia)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here