Eveniment cultural în cea de-a treia zi de Paști. Alexandria Librării și Promenada Mall Focșani vă invită marți, 22 aprilie, începând cu ora 17.00, la evenimentul de lansare a volumului de poezii „Norul de vise”, scris de vrânceanul Vasile David. Autorul, stabilit în Italia, va veni la Focșani special pentru acest eveniment. La manifestare și-au anunțat prezența, printre alții, Manuela Dan, consilier în Consiliul Europei și Romeo Tarhon, directorul editurii Națiunea. „Provin dintr-o familie simplă din satul Rădulești, județul Vrancea. Îndepărtarea de locurile natale atât de dragi mie a făcut să se nască unele umile versuri dedicate lor. Primele mele poezii s-au zămislit ca o revoltă față de situația reală, crudă, în care ne zbatem ca popor. Am evitat în scrierile mele să lovesc în cineva anume, considerând că o parte din vină aparține fiecăruia dintre noi, mai puțin copiilor noștri pentru care ar trebui să fim mult mai îngrijorați în ceea ce privește viitorul lor dependent de viitorul țării. Nu m-am considerat niciodată un poet. Încerc doar să îmi exprim în scris gândurile și sentimentele pentru tot ceea ce înseamnă România de acasă în adâncul ființei mele trăitoare aici, în Cetatea Eternă: Roma”, spune autorul, Vasile David.
Vasile David este un poet în plină evoluție, care dispune de multă forță creatoare și de un registru liric cuprinzător, este de părere și Romeo Tarhon, directorul editurii Națiunea.