Producătorii și comercianții produselor de panificație au primit amenzi de aproape o sută mii lei în primul trimestru din acest an în urma controalelor efectuate de Protecția Consumatorilor. Cele mai multe sancțiuni contravenționale au fost aplicate în luna ianuarie. La începutul anului, comisarii de la Protecția Consumatorilor au aplicat 19 avertismente și 35 de amenzi, în valoare de 58 mii lei, fiind dispusă oprirea de la comercializare a unei cantități de 83 kilogame produse de panificație.
Comisarul șef adjunct Dumitru Dilă a afirmat, ieri, la ședința Colegiului Prefectural, că una dintre problemele depistate de comisari în timpul controalelor la magazinele din mediul rural a fost stabilirea prețului la pâine în funcție de clientul care o cumpăra. „Se uitau la tine și puneau un preț, probabil că în funcție de cum arătai, cum erai îmbrăcat”, a explicat șeful de la Protecția Consumatorilor. Comercianții s-au mai disciplinat în ultimele luni, arată statistica amenzilor aplicate în primul trimestru. Astfel, de la 35 de amenzi contravenționale în ianuarie, numărul acestora a scăzut la 16 în luna martie, cu o valoare totală de 25.500 lei.
De menționat că, în ianuarie, a intrat în vigoare un ordin al Autorității Naționale de Protecția Consumatorilor prin care au fost stabilite noi reguli atât pentru producătorii de pâine cât și pentru comercianți. Una dintre regulile nou introduse a vizat eliminarea coloranților din pâine neagră. De asemenea s-a stabilit ca produsele de panificație ambalate să prezinte prin etichetare mai multe elemente pentru asigurarea informării corecte, complete și precise a consumatorilor. Eticheta trebuie să conțină „denumirea sub care se vinde produsul; lista cuprinzând ingredientele; cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente; cantitatea netă; data durabilității minimale; condițiile de depozitare sau folosire atunci când acestea necesită indicații speciale; denumirea sau denumirea comercială și sediul producătorului ori ale ambalatorului sau ale distribuitorului înregistrat în Uniunea Europeană; locul de origine sau de proveniență dacă omiterea acestuia ar fi de natură să creeze confuzii în gândirea consumatorilor cu privire la originea sau proveniența reală a produsului; instrucțiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare necorespunzătoare; o mențiune care să permită indicarea lotului; ingredientele cu efecte alergene …; prețul de vânzare cu amănuntul, exprimat în lei/bucată; prețul pe unitatea de măsură, exprimat în lei/kg”.