Ediția: Duminică 5 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Duminică 5 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Peste o mie de vrânceni au murit în primele trei luni ale anului!


În primul trimestru al acestui an, Casa Județeană de Pensii (CJP) Vrancea a acordat 1.041 ajutoare de deces. Cu alte cuvinte, în fiecare lună au murit peste 300 de vrânceni, pensionari și asigurați ai sistemului de pensii publice. Potrivit celor spuse de Adrian Juravle, directorul instituției, valoarea totală a acestor ajutoare acordate în primul trimestru din 2014 se ridică la 2.334.260 lei. Cuantumul ajutorului de deces pentru acest an a fost majorat, acordându-se 2.298 lei în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, și 1.149 lei în cazul decesului unui membru de familie al acestora. „Potrivit prevederilor art. 125 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ajutorul de deces se acordă unei singure persoane care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. Dovada se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege”, a declarat Adrian Juravle.
    Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea câștigului salarial mediu brut. Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces și în cazul decesului unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului. Se consideră membru de familie: soțul; copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, precum și copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate; părinții și bunicii oricăruia dintre soți.
    Potrivit Normelor de aplicare a Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ajutorul de deces se acordă pe baza următoarelor acte: cerere-tip pentru acordarea ajutorului de deces; certificat de deces (original și copie); act de identitate al solicitantului (original și copie); acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original și copie); dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (declarație pe propria răspundere); act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt și data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original) – dacă este cazul; adeverință care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii (original) – dacă este cazul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?