Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Şofer băut şi fără permis, la plimbare cu mopedul


Un bărbat de 60 de ani, din comuna Vulturu, este cercetat de polițiști pentru săvârșirea a două infracțiuni la regimul rutier. Oamenii legii spun că acesta conducea un moped pe străzile din localitate fără să aibă permis,iar pe deasupra mai era și băut, rezultatul alcoolemiei fiind de 0,51 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. „La data de 11 aprilie 2014, ora 17.00, în comuna Vulturu, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vulturu l-au depistat pe T. Mihai, de 60 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped fără a poseda permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul alcooltest rezultatul a fost de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat”, ne-au transmis polițișții.
Odată cu încălzirea vremii, numărul persoanelor care se vor deplasa cu mopedurile va crește. În acest sens, polițiștii reamintesc faptul că aceste vehicule nu pot fi conduse fără permise. Oamenii legii atrag atenția asupra faptului că mopedul este considerat autovehicul și poate fi condus pe drumurile publice numai de o persoană care posedă fie permis de conducere pentru categoria AM (categorie introdusă anul trecut), fie permis de conducere pentru orice altă categorie. Mopedul este considerat autovehicul, motiv pentru care sunt aplicabile toate prevederile referitoare la circulația pe drumurile publice a autovehiculelor. Conducerea fără permis a unui moped este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea. Polițiștii se așteaptă ca în perioada următoare numărul persoanelor cercetate să crească, deoarece a venit primăvara, iar oamenii vor fi tentați să iasă la plimbare cu mopedurile.
    Cu dosar penal, tot pentru o infracțiune la regimul rutier, s-a ales și un bărbat din Odobești. Oamenii legii spun că el conducea o mașină deși avea permisul suspendat. „La data de 13 aprilie 2014, ora 03.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier l-au identificat pe R. Valeriu, de 29 ani, din Odobești, în timp ce conducea pe DN 2 E 85 un autoturism având suspendat dreptul de a conduce auto pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au adăugat oamenii legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?