Cristian Conache, elev la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu, a obținut premiul III cu o lucrare din domeniul matematică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Concursului Național Științe și Tehnologii, ce a avut loc în perioada 9-11 aprilie la Ploiești. Elevul a fost coordonat de profesoarele Daniela Gavril și Ianina Simina Isena Voicu. Ceilalți trei elevi participanți, respectiv Nicolae Andrei Cociorbă, Răzvan Marian Cruceanu și Nicolae Andrei Panciu, au obținut câte o mențiune pentru softuri pe teme de chimie și fizică. Lucrările au fost coordonate de profesoarele Mirela Elena Bozbici și Maricica Apreutesei. Deplasarea la concurs a fost asigurată de Asociația de părinți a liceului, ProLISeum.
La cea de-a IV-a ediție a Concursului Național Științe și Tehnologii au participat aproximativ 700 de elevi și cadre didactice din întreaga țară.