Focșaniul este, timp de trei zile, gazda Olimpiadei Interdisciplinare „Åtiințele Pământului”. Evenimentul de deschidere a competiției a avut loc aseară, pe scena Teatrului Municipal „Mr. Gh. Pastia”. Au participat inspectori generali in cadrul Ministerul Educației Naționale, profesori universitari, dar și deputatul PSD de Vrancea Ciprian Nica, șefa ISJ Vrancea Vasilica Zaharia și adjuncta sa, Luminița Balaban.
Vasilica Zaharia le-a transmis participanților mult succes și le-a lansat invitația de a vizita orașul Unirii. „Vă felicit că ați ajuns la această etapă și că ați avut dăruirea de a participa la etapele anterioare. Felicit profesorii care v-au îndrumnat și care vă îndrumă în continuare. Aș vrea ca zilele ce le petreceți la Focșani să vă rămână veșnic în amintire, Focșaniul să fie un reper cultural, un reper turistic pentru toți cei prezenți. Vă doresc să aveți mult succes, să obțineți punctaje maxime, iar cei mai buni să câștige, dar cu toții să fiți învingători. Mult succces!”, a declarat ea.
Daniela Bogdan, președinte executiv al Olimpiadei Interdisciplinare „Åtiințele Pământului”, inspector școlar general de chimie, a apreciat primirea călduroasă și condițiile excelente puse la dispoziție. „Consider că această etapă a olimpiadei este mai grea. Veți dovedi că sunteți foarte buni pentru că v-ați confruntat deja cu niște subiecte la fazele județene pe care le-ați rezolvat cu bine, dovadă că sunteți aici. Punctaje maxime nu știu dacă veți putea lua, dar să luați punctaje foarte mari și să fiți clasați acolo unde meritați prin munca pe care ați depus-o, prin efortul pe care l-ați depus. Orașul acesta este un oraș mic, dar foarte frumos și ne bucurăm de ospitalitate”, a transmis Daniela Bogdan.
La rândul său, profesorul universitar Vlad Chiriac, de la Universitatea de Vest din Timișoara, le-a transmis elevilor mult succes. „Vă doresc mult succes și sper să învățați ceva de la această olimpiadă, pentru că foarte mulți dintre dumneavoastră veniți de la fazele națioanle ale olimpiadelor pe discipline și ați venit să vă întreceți interdisciplinar la Focșani. Vă doresc succes tuturor, dar mai ales să învățați câte ceva și după această olimpiadă. Vreau să mulțumesc organizatorilor, care până acum ne-au asigurat condiții foarte bune, și sper ca și voi, elevii, să vă simțiți bine și să aveți rezultate bune”, a spus acesta, în calitate de președinte al Comisiei Centrale a Olimpiadei Interdisciplinare. Olimpiada Interdisciplinară „Åtiințele Pământului” beneficiază și de prezența Steluței Dan, inspector general de geografie, și a lui Traian Åăitan, inspector școlar general de biologie.
La această competiție concurează 135 de elevi din mai multe județe ale țării, dintre care opt din Vrancea, la patru secțiuni: geografie, biologie, fizică și chimie, iar probele se vor susține la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”.