De la cei mai mici copii până la vârstnici cu părul alb, locuitorii comunei Poiana Cristei au asistat, ieri după-amiază, în premieră pentru localitatea lor, la un recital de muzică psaltică, susținut de Corala preoțească a Vrancei „Sf. Ierarh și Mucenic Teodosie de la Brazi”, dirijată de preotul Aurelian Dumitru. În Duminica Floriilor, timp de aproape o oră, cei 20 de preoți și dascăli bisericești din Vrancea i-au încântat pe cei care au umplut la refuz Căminul Cultural din Poiana Cristei, cu melodii înălțătoare pentru suflet.
Astfel, creștinii au primit un cadou spiritual, pentru a intra curățiți în Săptămâna Patimilor, premergătoare marii sărbători religioase a Învierii Domnului Iisus Hristos. „Vă mulțumim că ați avut răbdarea să ne ascultați și sperăm că acolo, undeva, în sufletul dumneavoastră, s-a așternut acest mesaj pe care noi l-am transmis, astăzi, pentru dumneavoastră, cu toată dragostea și căldura. Celor care poartă nume de floare le dorim din toată inima să înflorească în sufletele dumneavoastră dragostea, credința și nădejdea în Dumnezeu și fiecare să fim o floare în fața lui Hristos, care astăzi a plecat pe un alt drum, pe care și noi suntem datori să îl urmăm, prin rugăciune și prin post”, a spus preotul Aurelian Dumitru, care i-a mulțumit primarului Vlad Petruș din Poiana Cristei pentru sprijin, dar și celor doi preoți din comună, Laurențiu Olteanu și Constantin Surlă, pentru invitația făcută. La eveniment au participat și primarii din Vîrteșcoiu, Viorel Mârza, și de la Gura Caliței, Nicolae Èandără.
Corala preoțească a Vrancei „Sf. Ierarh și Mucenic Teodosie de la Brazi” a susținut apoi, aseară, alături de Corul „Pastorala”, la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani, Concertul tradițional de Florii.