Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

GALERIE FOTO: Elevii Colegiului Economic, pe scena Ateneului Popular


Elevii clasei a IX-a B de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani au obținut marele premiu în cadrul evenimentului „Colegiul Economic pe scenă”, ce s-a desfășurat joi, pe scena Ateneului Popular. Liceenii au interpretat piesa „Revelație”. La concurs au participat elevi de la clasele a IX-a B și H, a X-a B, C și E și a XI-a B. Elevii au reușit să evidențieze, cu mult umor, problemele generației contemporane și să tragă un semnal de alarmă cu privire la efectele pe care le poate avea lipsa de comunicare în relația copil – părinte sau profesor – elev. La finalul fiecărei piese, elevii actori și-au sintetizat prestația scenică prin moto-uri precum: „Noi apreciem comunicarea deschisă cu părinții și încrederea, respectul reciproc si onestitatea”, „Noi apreciem profesorii care sunt îngăduitori și acordă a doua șansă elevilor, precum și profesorii care sunt exigenți și care totodată ne și încurajează” sau „Noi apreciem profesorii care ne încurajează să ne împlinim visele”.
Juriul a fost format din Odette Irimia – reprezentantă a Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia, Gabriel Nedelcu – reprezentantul Centrului de Voluntariat Vrancea, Jeni Mihai – reprezentanta Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Vrancea și profesoara Cristina Gheorghiță – directoarea Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani.
Evenimentul „Colegiul Economic pe scenă” a fost organizat de profesoara Iulia Soare, cu sprijinul catedrei de Limba și literatura română, formată din profesoarele Maria Lupu, Marilena Găucan, Cristina Gheorghiță, Daniela Cazacu și Raluca Catană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?