Echipa Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani, formată din elevele Bety Leanca, Simona Caramalău și Luminița Ciubotaru, a obținut premiul III la faza regională a Concursului Business Challenge „Viitorul nu așteaptă. Azi ai idei de afaceri, mâine devii antreprenor”. Concursul a avut loc ieri, la Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu” din Brașov.
Tema concursului de anul acesta a fost „Antreprenoriatul – șansa comunității tale și a ta!”. Echipajul Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani a fost coordonat de profesoara Sonica Dărmănescu.