S-a pomenit „parașutat” în jungla din Liberia, o țară de pe coasta de Vest a Africii, care se învecinează cu Sierra Leone, Republica Guineea și Coasta de Fildeș. Cu mâinile goale, adică fără arme asupra sa, nici măcar un cuțit, maiorul Ionuț Asofiei, de la Brigada 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” Focșani, a trăit timp de un an în infernul african, zonă în care triburile își mai dispută și acum supremația. A dormit într-o casă din piatră, fără ferestre și utilități, s-a plimbat prin junglă, în care a descoperit localități care nici măcar nu apăreau pe hartă, și-a procurat singur hrana de la magazinul cel mai apropiat, situat la o distanță de aproximativ 80 de kilometri de locul în care se afla, și s-a ferit de șerpi și insecte așa cum a știut mai bine. O experiență pe cât de riscantă pe atât de frumoasă. Maiorul Asofiei a povestit ieri, la Cercul Militar, presei și câtorva dintre colegii săi experiențele trăite. Înainte de a pleca în misiunea din Liberia, unde a fost observator militar în perioada 2012-1013, a mai fost plecat în misiuni în Irak și Afganistan.
Văzută prin ochii militarului vrâncean, Liberia este o țară cu oameni buni, cu multe diamante și aur. „Toate misiunile se execută neînarmat. Nu poți avea asupra ta nici măcar un cuțit. În această misiune eram ochii și urechile comandantului forței. Despre Liberia se pot spune multe. Liberia a fost măcinată de multe conflicte, iar în 2003 Organizația Națiunilor Unite a intervenit pentru a pune capăt acestui conflict între băștinași, respectiv cei care se aflau în zonele îndepărtate din junglă și cei care erau în zonele urbane, în speță urmași ai vechilor sclavi din Statele Unite, care au fost aduși înapoi în Africa. Aceștia din urmă conduceau țara, erau într-un procent de 5% din populație și puseseră stăpânire pe toate resursele. Èšara este bogată în resurse minerale, în special diamante, aur, minereu de fier și mai nou petrol”, povestește maiorul Asofiei.
Trei săptămâni, atât a fost lăsat maiorul Asofiei să se obișnuiască cu locul și cu ce avea de făcut. Apoi a intrat în pâine. Cele 12 luni nu au trecut nici ușor, nici greu. Acum, când privește în urmă, maiorul spune că misiunea a fost frumoasă și interesantă. „Ca observator militar, după perioada de training, care a durat trei săptămâni, am primit repartiție, iar fiecare militar a primit câte un job. Pentru că proveneam dintr-o țară NATO și am avut și alte misiuni, am fost trimis la operații. Timp de șapte luni am planificat operațiile pentru zona de responsabilitate, aproximativ suprafața a două județe de-ale noastre, unde a trebuit să particip și la o parte din misiuni. S-a nimerit și perioada sezonului ploios. O mulțime de provocări, începând inclusiv de la deplasare. Nu prea existau drumuri, de șosea nu vorbim, și trebuia să intrăm foarte mult în zonele îndepărtate în junglă, unde se descopereau localități care nu apăreau pe hartă. După cele șapte luni, perioadă în care am executat aceste misiuni, am fost selecționat să lucrez în comandamentul forței. A fost o misiune frumoasă, am avut colegi din toată lumea și eram apreciați pentru că veneam dintr-un mediu în care lucrurile erau bine puse la punct„, a mărturisit maiorul Asofiei.
Procurarea hranei, o adevărată provocare
Maiorul își aduce aminte că cele mai mari provocări, din timpul acestei misiuni, au avut legătură cu procurarea hranei. Nimeni nu-i aducea de mâncare, așa că trebuia să se descurce singur. Atunci când putea, mânca în zonele urbane, unde erau batalioane, dar hrana nu era pe gustul său.
Pentru a se aproviziona, el și colegii săi mergeau la magazinul din apropiere, situat la doar… 80 de kilometri distanță, de unde își luau mâncare cât să le ajungă o săptămână. „Despre condițiile de viață! A trebuit să locuiesc timp de șapte luni într-o casă, pot spune că am fost norocos pentru că era din beton, dar nu aveam nici ferestre și nici utilități. Era o casă de la o veche companie, care se ocupa cu extragerea minereului de fier din Liberia. Africa de Vest este o zonă de junglă, iar vegetația crește foarte greu. Cel mai important era să menții zona din jurul casei curată, pentru că erau mulți șerpi, multe insecte. Am avut coleg din Egipt care a avut tifos, iar acum în zonă a apărut ebola. Cele mai mari provocări țineau de partea cu asigurarea hranei, pentru că era treaba fiecăruia. Partea bună era că uneori, când ajungeam în zonele unde erau batalioane, aveam posibilitatea să măncăm la ei, dar nu era pe gustul nostru. Făceam și piața. Singurul magazin era la 80 de kilometri, dar mergeam o dată pe săptămână acolo și ne făceam piața”, își aduce aminte maiorul.
El a mai spus că acolo a cunoscut și români. Erau civili, care lucrau pentru companii internaționale. Printre ei, și foști militari.
„Omul lunii în Afganistan”
Nu doar maiorul Asofiei și-a povestit experiențele trăite în timpul uneia dintre misiuni, ci și colegul său, locotenent colonel Daniel Bîzgan. Are 4 misiuni la activ, două în Congo și două în Afganistan. Ultima a fost în perioada ianuarie-iulie 2012, perioadă în care a instruit, împreună cu partenerii francezi, armata afgană. „Am desfășurat activități cu partenerul francez pentru instruirea și operaționalizarea armatei afgane, în principal a unui batalion de tancuri din armata afgană, de fapt unicul batalion de tancuri. În această perioadă, de aproape 7 luni de zile, pot să vă spun că au fost desfășurate activități diversificate, pornind de la instruirea efectivă a acestor militari. Urmare a acestui gen de misiuni, partenerul francez a fost foarte mulțumit de colaborarea noastră”, a spus locotenent colonel Daniel Bîzgan, de la Brigada 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza”.
În timpul acestei misiuni, el a fost desemnat „Omul lunii în Afganistan”, iar la întoarcerea în România, a primit Medalia de Bronz a Ministerului Apărării Francez.
Caporalul Drehluță, rănit în Afganistan
O poveste interesantă are și caporalul Florin Drehluță, de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focșani, care a participat la două misiuni în Afganistan, iar în ultima dintre ele, în anul 2009, a avut ghinionul să fie rănit. Era în foișor cu al său coleg Constantin Buturugă, când au fost atacați de insurgenți cu lovituri de AG 7. „Am participat la două misiuni în teatrul de operații din Afganistan în perioada 2004-2005 și în 2009. În cea de-a doua misiune am fost rănit în urma unor logituri de AG 7. Accidentul a avut loc în timpul serviciului de pază. Eram într-un foișor la 2,50 metri înălțime. S-a întâmplat în seara de 8/9 septembrie 2009. Am fost atacați de insurgenți în mod direct, cu lovituri de AG 7, patru la număr, iar prima ne-a lovit pe mine și pe colegul meu Buturugă Constantin. Nu știu ce s-a mai întâmplat, pentru că cel puțin 10 minute nu am mai știu nimic nici eu, nici colegul meu. Apoi am fost evacuați la Kandahar și de aici în Germania. Am avut șase intervenții chirurgicale în Germania, apoi am fost internat câteva luni la Spitalul Militar din București pentru recuperare și proceduri, dar și la Spitalul Militar Focșani. Acum lucrez în continuare în Batalionul 469 Sprijin Logistic (din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată- n.r.) unde sunt pe funcția de bucătar. Am rămas cu invaliditate de gradul III”, a mărturisit caporalul Florin Drehluță.
Tot la două misiuni în Afganistan a participat și locotenent Ionuț Agache, de la Batalionul 280 Infanterie Mecanizată „Walter Mărăcineanu”, din cadrul aceleiași Brigăzi. În ambele misiuni a fost comandant de pluton. „Din punctul meu de vedere, funcția de comandant pluton reprezintă cea mai frumoasă funcție pe care o poți ocupa într-un teatru de operații. Este greu, dar în aceeași măsură și frumos, asta pentru că în permanență ești activ, ai de făcut câte ceva. Pentru mine, aceste misiuni au reprezentat o experiență extraordinară. Am putut să văd cu ochii mei ce se întâmplă acolo, am căpătat experiență, nu neaparat prin forțe proprii cât culeasă de la subordonații mei, de la colegii mei și de la toți cei care au mai participat la misiuni internaționale înainte. În 2009 a fost prima misiune, o misiune de care îmi aduc aminte cu plăcere de fiecare dată, chiar dacă a fost greu. Au fost experiențe minunate pentru mine, am văzut diferențe de mentalitate între două regiuni. În misiunea din 2012 am reușit să intru mult mai mult în contact cu populația civilă din zonă, în 2009 mai puțin”, a mărturisit locotenent Ionuț Agache.
