Dosarul de urmărire penală în care președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, vicepreședintele Consiliului Județean, Dragoș Bârlădeanu și directorul Direcției de Dezvoltare, Nicușor Halici au fost cercetați pentru comiterea unui presupus abuz în serviciu a fost clasat de procurorii magistrați de la DNA, care au constatat că faptele reclamate nu se confirmă. „Decizia procurorilor magistrați confirmă lipsa de temei a plângerii formulată de societatea de transport SC VASTRANS SRL, cea care a sesizat organele de urmărire penală în acest caz. Totodată, decizia Justiției clarifică speculațiile și acuzațiile nefondate pe care o parte a mass-media le-a făcut atunci când DNA a început urmărirea penală”, se arată într-un comunicat remis presei de Biroul de presă al Consiliului Județean Vrancea.
În document se mai arată că președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan își reafirmă credința în faptul că Justiția din România poate fi independentă. Totodată, în virtutea dreptului la propria imagine, Președintele Consiliului Județean speră ca, pe viitor, jurnaliștii acreditați pe acest domeniu să se limiteze la relatarea faptelor din dosar, fără a face diverse speculații furnizate de cele mai multe ori de „surse” a căror intenție este aceea de a denigra, prin minciuni, imaginea publică a unui om politic. „În același timp, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, dorește să îi asigure pe cetățenii României, implicit pe cei ai județului Vrancea, de faptul că instituțiile statului își desfășoară activitatea doar cu respectarea legilor în vigoare și numai în interesul și slujba cetățenilor”, se arată în finalul comunicatului remis presei de Biroul de presă al Consiliului Județean Vrancea.
Firmei de transport Vastrans i-a fost anulat dreptul de a circula pe traseul Focșani – Cîmpineanca, prin decizia 455 a Curții de Apel Constanța. Societatea în cauză a pierdut licitația pentru traseul Focșani- Cîmpineanca și la licitația electronică pentru Programul de Transport Județean 2014 – 2019.