Primăriile vrâncene înregistrează arierate de zece milioane de lei

2
635


Arieratele primăriilor vrâncene au depășit zece milioane lei în luna februarie, conform situației de la Ministerul Finanțelor Publice. Față de sfârșitul anului trecut, au crescut atât suma cât și numărul de primării care au restanțe financiare. În continuare, cele mai grave probleme sunt la Năruja, prima și, sperăm, singura localitate din Vrancea care a intrat în insolvență. Conform datelor din Registrul local al situațiilor de insolvență a unităților administrativ teritoriale de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, arieratele la Năruja reprezentau peste 90% din bugetul localității. Astfel, dacă bugetul este de 1,6 milioane lei, datoriile au depășit 1,5 milioane lei.
În ceea ce privește arierate, cele mai mari sume le aveau de plată primăriile din Panciu – 5,3 milioane lei, Adjud – 2,3 milioane lei, Năruja -1,5 milioane lei, Fitionești – 0,55 milioane lei, Jariștea – 0,27 milioane lei, Homocea – 0,14 milioane lei, Bîrsești – 0,16 milioane lei, Corbița – 0,1 milioane lei, Andreiașu – 0,04 milioane lei. Față de situația existentă la sfârșitul anului trecut, pe lista primăriilor care au plăți restante mai mari de 90 zile au ajuns și administrațiile locale din Slobozia Bradului – 0,35 milioane lei și Tănăsoaia – 0,04 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here