Doisprezece pensionari, membrii ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) „Milcov” Focșani, vor fi sărbătoriți cu flori, șampanie, prăjiturele și câte un ajutor financiar între 50 și 65 de lei, în cadrul unui proiect demarat la începutul acestui an și intitulat „Anotimpurile vieții”. Astfel, mâine, 27 martie a.c., la ora 11.00, la sediul instituției se vor întâlni, într-un cadru festiv, cei din conducerea CARP „Milcov” și sărbătoriții care au avut plăcuta surpriză să primească, în acest sens, invitații speciale la domiciliu. Este vorba despre Elena Dogaru din Mărășești, Gheorghe Vlăsceanu din Cîmpineanca, Ioan Butucianu din Jorăști, comuna Vînători, Elena Bodescu din Unirea, Odobești, și focșănenii Gheorghe Crețu, Anița Moga, Geta Boeru, Angela Bucur, Elena Giurcă, Ionel Gurițoiu, Florica Giurgea și Gheorghe Cheptea care, potrivit celor spuse de Sandu Ploscaru, președintele CARP „Milcov”, au cu toții aniversările în luna martie.
„Acest proiect a fost aprobat în ședința Consiliului Director pentru anul 2014 și se derulează, în parteneriat cu Biblioteca Județeană «Duiliu Zamfirescu» Vrancea, pe o perioadă de un an. L-am numit «Anotimpurile vieții» pentru că în fiecare trimestru vom sărbători pe cei ce împlinesc anii în perioada respectivă. Cei cu pensii mici, de până în 700 de lei, vor primi pe lângă flori și felicitări și câte un ajutor din partea instituției, în cuantum cuprins între 50 și 65 de lei. Proiectul vine să sensibilizeze opinia publică și conducătorii administrației locale în a sărbători grupuri de seniori cu activitate îndelungată și nu numai, din cadrul Casei, membri cu posibilități materiale modeste, dar și oameni de artă și cultură, talente care o viață s-au impicat, au dat urbei scrieri de valoare, opere uneori nepublicate din lipsa de posibilități pecuniare”, a declarat președintele Sandu Ploscaru, precizând că proiectul „Anotimpurile vieții” va fi finalizat cu un film digital, ce va avea ca fond muzical „Anotimpurile” lui Vivaldi. Filmul va fi realizat în colaborare Biblioteca Județeană.
„Considerăm că îmbunătățirea vieții seniorilor se face și prin aceste gesturi de omenie, oferindu-le, cu acest prilej, chiar un mic ajutor din fondurile Federației «Omenia» unde suntem afiliați, dar și din fondurile proprii”, a precizat Sandu Ploscaru, președintele CARP „Milcov” Focșani.
Bătălie pentru un loc în cele două excursii
Pe parcursul acestui an, conducerea CARP „Milcov” Focșani a pus la cale și trei excursii, la care sunt invitați să participe membri pensionari care doresc să iasă din rutina zilnică și să se bucure de priveliștile altor meleaguri. Două dintre acestea vor avea loc în luna iunie și, potrivit celor spuse de Sandu Ploscaru, este pentru prima dată când vor dura două zile. „Prima excursie o vom face la Sighișoara, pe 6-7 iunie, unde vom vizita cetatea și nu numai, iar a doua va avea loc la distanță de două săptămâni de prima și va fi la Vatra Dornei, și ne-am propus să vizităm mănăstirile din Nordul Moldovei. Până acum am făcut doar excursii de o singură zi, însă avem bucuria de a constata că pensionarii își doresc și excursii de două zile, chiar dacă ei plătesc cazarea și masa, iar noi suportăm transportul. Este vorba de 100 de lei de persoană, în care intră o noapte cazare, micul dejun și prânzul și până acum, cel puțin pentru excursia din Sighișoara din 40 de locuri câte are autocarul, 32 sunt deja ocupate”, a detaliat Sandu Ploscaru.
Cea de a treia excursie este, deocamdată, doar în stadiul de proiect și se preconizează că se va desfășura în luna septembrie.