La începutul veacului XX, Dumitreștiul a găzduit de nenumărate ori diverse personalități ale vremii ce veneau de obicei în vizită la boierul Alexandru Zamfirescu. Cunoscut ca un mare colecționar și iubitor al culturii, Zamfirescu s-a înconjurat mereu de oamenii de seamă ai vremii, scriitori, poeți sau pictori. Acestora le-a oferit întotdeauna un loc unde să-și conceapă operele și unde să-și petreacă vacanțele. Prin „Chilia de la Dumitrești”, cum îi plăcea lui Gala Galaction să-i spună, au trecut scriitori precum Barbu Åžtefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuță, Gala Galaction, Ion Marin Sadoveanu sau pictorul Andreescu, cel care i-a și oferit un tablou cu numele „Peisaj din Dumitrești”, tablou de care amintește și profesorul Nicolae Giurcă și pe care chiar l-a admirat în anii copilăriei. Din păcate, acest tablou s-a pierdut în anii naționalizării nemaiajungând până în zilele noastre.
Veneau aici la Plai să asculte liniștea văilor înverzite ca mai apoi să se aventureze spre munte străbătând sălbatica Vale a Râmnicului călare pe cai mândri, emblema județului Râmnicu Sărat de odinioară, Vlahuță chiar imortalizând-o literar în România Pitorească. Fotograf pasionat, poetul Matei Elian, numele sub care era cunoscut Alexandru Zamfirescu, a imortalizat poate pentru eternitate preocupările, viața și imaginea Văii Râmnicului de altădată. Åži într-o primăvară târzie, în urmă cu o sută de ani, când florile prunilor din livadă încă nu se scuturaseră, cei doi buni prieteni, Vlahuță și Delavrancea au poposit la „Plai”, iar Conu Alecu i-a așteptat cu drag ca întotdeauna, bucuros de așa oaspeți de seamă. În acea după-amiază de primăvară avea să surprindă prin obiectivul aparatului de fotografiat pe cei doi mari scriitori ai vremii, chiar în curtea conacului de la Dumitrești. „Fotografia respectivă am văzut-o pentru prima oară reprodusă într-o revistă de prin anii ’60, revistă ce s-a pierdut cu timpul. Mai târziu, elev fiind, o reproducere după poza respectivă am întâlnit-o pe holul de la intrarea în liceu, fotografie amplasată acolo prin grija profesorului Nicolae Giurcă, directorul liceului de odinioară. Între timp aceasta s-a pierdut așa cum s-au pierdut multe altele, originalul fiind rătăcit cine știe prin ce ungher uitat și prăfuit”, spune profesorul Marian Găloiu, un cercetător de teren dedicat ținuturilor natale, un dumitreștean aplecat asupra trecutului acestui colț de țară, mult încercat de-a lungul istoriei.
Într-o vreme în care, așa cum spunea Simion Mehedinți, „nepoții nu mai cunosc nimic din vremea bunicilor”, iar trecutul se destramă atât de repede, profesorul Marian Găloiu luptă pentru protejarea patrimoniului local de orice agresiune exterioară. De la „Ursul de la Plai”- Al. I. Zamfirescu, la Căpitanul Nae Constantinescu, de la calea ferată ce urcă pe Valea Râmnicului la „Drumul Sării”, de la podul peste Râmnic la școala de băieți, Marian Găloiu adună tot ce înseamnă istoria locului. „Åži totuși, într-o zi, cineva mi-a trimis fotografia prin e-mail spunându-mi că originalul se află la dânsa. Această persoană, Alexandru Măciucă, fiind nimeni altul decât nepotul celui ce a scris în anii treizeci ai secolului trecut «Râmnicu Sărat- Călăuză», Octavian Moșescu, un frecvent vizitator al poetului Matei Elian”, mai spune Marian Găloiu.
Fotografia document îi surprinde pe cei doi mari scriitori ai vremii în grădina din fața conacului de la Dumitrești, așa cum mai târziu l-a surprins și pe Gala Galaction, colegul din tinerețe al boierului. Azi, puțini dumitreșteni mai știu că în urmă cu un veac autorul lucrării „România pitorească”, împreună cu cel ce a scris „Apus de soare” poposeau la Dumitrești, fiind aici a doua lor casă. Poate că noi, cei de azi, ar trebui să facem ceva ca trecutul atât de frumos al acelor vremuri să nu dispară și să păstrăm vie amintirea tuturor celor ce au făcut cinste acestor meleaguri. Locul unde a fost făcută poza există și astăzi la Dumitrești, doar bolovanul a dispărut, așa că cei dornici de a vedea locurile o puteți face, călăuze vă sunt nimeni alții decât profesorul Marian Găloiu și eu jurnalistul Aurel Åželaru.
