Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

GALERIE FOTO: Doi vrânceni AU MURIT ÎN ITALIA, în urma unui accident rutier


    Doi vrânceni au murit în urma unui accident rutier produs în Italia, la sfârșitul săptămânii trecute. Alți doi au fost răniți. Toate persoanele implicate în accident, produs vineri dimineața, pe Autostrada A4 spre Venezia, sunt din comuna Vulturu. Unele dintre ele erau în Italia cu treburi, altele pentru a-și vizita rudele.
    Potrivit unor surse, victimele se aflau într-un microbuz, care nu ar aparține șoferului, fiind împrumutat. Mașina în care erau vrâncenii s-a izbit violent de un tir, iar în urma coliziunii a rezultat decesul a doi pasageri. Primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru, susține că a murit un tânăr de 24 de ani, Petru Lucian Ostafe, și o femeie, Stănica Teodorescu. Åžoferul, Cristinel Ostafe, s-ar fi ales cu răni ușoare, fiind externat. De asemenea, a fost rănită și o femeie, Caliopia Grigore. „Toate persoanele sunt de la noi din comună. Două au decedat și două au fost rănite. Răniții am înțeles ca sunt în afara oricărui pericol, iar șoferul ar fi și fost externat la câteva ore după ce a ajuns la spital. Nu știu ce s-a întâmplat exact. Am citit și eu că șoferul ar fi adormit, dar nu știu exact ce a fost. Din informațiile pe care le am, toate persoanele mergeau în vizită la rude. În urma accidentului au decedat doi pasageri, un băiat de 24 de ani și o femeie, care este soacra fratelui meu. Nu știm exact când vor fi aduși acasă. Cel mai probabil miercuri, joi, după ce vor termina toate formalitățile”, ne-a spus primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru.
    Prietenul uneia dintre persoanele implicate în accident ne-a spus că șoferul plecase în Italia pentru a aduce niște mobilă, iar celălalt pasager avea și el treabă acolo, așa că s-a oferit să îl ajute. Cele două femei mergeau în vizită la rude. „Ei au plecat să aducă niște mobilă, iar doamnele mergeau în vizită. Erau pe autostradă în momentul în care un tir, condus de un polonez, a ieșit dintr-o parcare. Se deplasau în aceeași direcție, tirul fiind undeva între banda I și banda de urgență în momentul impactului. Viteză nu aveau. Nu se știe exact care a fost cauza, se va stabili. Åžoferul este în stare de șoc și nu se știu prea multe detalii. Răniții sunt în afara oricărui pericol, iar cei decedați urmează să fie aduși acasă până la finele săptămânii”, ne-a transmis acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?