Al treilea film din franciza „Åtrumpfii/ The Smurfs” va fi un lungmetraj complet animat, cu ajutorul programelor de grafică pe computer, care va duce aceste îndrăgite personaje „într-o direcție complet nouă și proaspătă”. „Filmul nostru va explora începuturile îndrăgitelor creaturi albastre într-o comedie aventuroasă, complet animată, care va fi apreciată de toate generațiile”, a spus regizorul Kelly Asbury, conform bbc.co.uk.
Filmul „Åtrumpfii 3” va fi lansat pe marile ecrane nord-americane în august 2015. Fiecare dintre precedentele două filme din această franciză au fost un hibrid între sistemele live action și grafica pe computer, în care personajele animate interacționau cu actorii din distribuție. Lansat în 2011, primul film din noua franciză „The Smurfs” a obținut încasări de peste 563,7 milioane de dolari pe plan mondial, potrivit boxofficemojo.com.