Prima etapă de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare și clasa I s-a încheiat ieri. Pentru cei care nu au reușit să își depună dosarele de înscriere va mai exista o a doua etapă.
Potrivit oficialilor din cadrul Inspectoratului Åcolar Județean (ISJ) Vrancea, acolo unde numărul cererilor în vederea înscrierii copiilor va fi mai mare decât oferta de locuri disponibile, va fi înființată încă o clasă. Această decizie va putea fi luată în cadrul consiliului de administrație a fiecărei unități de învățământ, iar mai apoi va fi supusă aprobării Consiliului de Administrație al ISJ Vrancea. Asta deoarece suplimentarea cu încă o clasă presupune înființarea unui nou post.
De asemenea, în cazul în care o școală are cereri prea multe, iar spațiu nu există, se va înființa o nouă clasă într-o altă locație, pentru ca actul educațional să nu se desfășoare în trei schimburi. „Dacă vom avea justificare din partea Consiliilor de Administrație ale școlilor, vom suplimenta numărul claselor dacă școala nu va fi nevoită să învețe în trei schimburi. Dacă se impune o astfel de situație, clasa nou înființată va funcționa în altă locație decât școala respectivă”, a spus Vasilica Zaharia, inspector școlar general.
Potrivit calendarului oficial, în intervalul 21- 22 martie vor fi afișate, atât în unitățile de învățământ cât și pe site-urile acestora și pe site-ul ISJ Vrancea, listele cu copiii înmatriculați, numărul locurilor rămase libere și lista copiilor neînscriși după prima etapă. A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 25 martie – 4 aprilie, iar pe 11 aprilie se vor afișa rezultatele finale. Între 14 și 18 aprilie, inspectoratele școlare vor soluționa toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.