Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

„Hormonul fericirii” ar putea trata anorexia


    Oxitocina, un hormon secretat în timpul travaliului și al actului sexual, ar putea fi folosit pentru tratarea anorexiei mintale, au descoperit cercetătorii britanici și coreeni. Oxitocina este un hormon secretat în mod natural în timpul manifestărilor de afecțiune, cum ar fi relațiile sexuale și alăptarea, dar și în timpul travaliului, când organismul eliberează oxitocină pentru atenuarea durerilor.
Anorexia mintală este o tulburare alimentară pe fond psihic, care se manifestă prin repulsie față de alimente, însoțită de pierderea totală a poftei de mâncare, și afectează mai ales adolescentele cu probleme de greutate reale sau imaginare, ce doresc să aibă o siluetă asemănătoare cu aceea a top-modelelor. Două studii, efectuate de cercetătorii britanici și coreeni, au constatat că pacienții manifestau o fixație mai redusă față de mâncare și propria imagine corporală, după ce le fusese administrată o doză de oxitocină.
    În primul studiu, publicat în revista Psychoneuroendocrinology, 31 de pacienți cu anorexie și 33 de persoane sănătoase au primit fie o doză de oxitocină, administrată cu ajutorul unui spray nazal, fie un tratament placebo. La cel de-al doilea studiu, publicat în revista PLOS ONE, au participat aceleași persoane, însă cercetătorii au urmărit reacția acestora la expresii faciale care sugerau furie, dezgust sau fericire. În acest studiu, pacienții cu anorexie aveau o probabilitate mai redusă de a se concentra asupra chipurilor care exprimă „dezgustul”, după tratamentul cu oxitocină și, de asemenea, o tendință mai redusă de a evita să privească fețele ce exprimă furie.
    Cele două studii au fost coordonate de expertul în tulburări de alimentație Janet Treasure, de la Institutul de psihiatrie de la King’s College, din Londra. „Este vorba despre o cercetare aflată într-un stadiu incipient, cu un număr redus de participanți, dar este uluitor să vedem potențialul uriaș al acestui tratament”, a afirmat Janet Treasure. „Cercetarea noastră arată că oxitocina reduce tendințele inconștiente ale pacienților de a se concentra asupra mâncării, formei corpului și emoțiilor negative, cum ar fi dezgustul”, a adăugat profesorul Youl-Ri Kim, de la Universitatea Inje, din Seoul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?