Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Bărbat trimis în judecată pentru că și-a înjunghiat fratele


    Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea l-au trimis în judecată pe Mirel Ștefan S., de 37 de ani, din comuna Garoafa. El va fi judecat de magistrații Tribunalului Vrancea pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.
    Potrivit rechizitoriului, în seara zilei de 30 decembrie 2013, Mirel Ștefan S. și-a lovit fratele, Adrian Maricel S., de 35 de ani, cu un cuțit în spate. Anchetatorii spun că fapta a fost comisă cu intenție. „În seara zilei de 30 decembrie 2013 a lovit cu intenție în zona hemitoracelui posterior drept pe fratele său cu o lamă de cuțit de bucătărie, provocându-i o plagă înțepat,ă pentru a cărei vindecare victima a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
    Potrivit anchetatorilor, inculpatul a recunoscut comiterea faptei și a motivat că înainte de a-și înjunghia fratele, acesta l-a bruscat. Cei doi locuiau în aceeași casă cu tatăl lor, inculpatul întorcându-se acasă, de la o stână, cu ceva timp înainte de a  comite fapta. În ziua agresiunii, Mirel Ștefan era băut și a avut o discuție în contradictoriu cu tatăl său, lucru care de altfel se întâmpla destul de des. Mai pe seară, a ajuns acasă și victima, iar tatăl i-a povestit că s-a certat cu fratele său. Atunci, Adrian Maricel i-a atras atenția inculpatului cu privire la cele întâmplate, cerându-i să nu se mai certe cu tatăl lor. 
    Nervos că fratele și-a permis să-i atragă atenția și având mintea tulbure de alcool, inculpatul a luat cuțitul de pe masă și i l-a înfipt fratelui în spate. După  comiterea faptei s-a sunat la 112. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Focșani, iar suspectul la audieri. Tot atunci, Mirel Ștefan a și fost reținut, iar pe data  de 31 decembrie 2013 a fost arestat preventiv. În arest se află și acum, măsura fiind prelungită pe data de 24 februarie. Fratele său nu se constituie parte civilă în dosar
Inculpatul este recidivist. El a mai fost condamnat tot pentru tentativă la omor calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?