Mămici, tătici, bunici și pitici! Luuuume, lume cu copii mari și mici!!! Mâine și poimâine, de la ora 10.00 la ora 16.00, va avea loc și în Focșani, primul Tîrg pentru copii cu vârste între 1 și 10 ani organizat sub genericul „Mami vinde, mami schimbă”, un concept care se aplică deja de multă vreme, și cu mult succes, în orașele din Transilvania. Evenimentul va avea loc în holul Sălii Polivalente din urbea noastră și la el sunt așteptate să participe toate mămicile care s-au săturat să tot caute hăinuțe, cărucioare, premergătoare, mobilier, jucării, cărticele și tot felul de alte lucruri necesare copiilor lor, pe internet sau pe la second handuri, dar și mămici care vor să vândă sau să schimbe lucrurile ce nu le mai sunt necesare picilor lor. Încă mai pot fi rezervate locuri pentru acest eveniment la telefon 0765.655959, iar intrarea este liberă!
Inițiatoarea acestui târg este Daniela Ghilință, de 30 de ani, din Focșani, care s-a confruntat cu aceeași problemă fiind la rândul său mama a doi copilași, unul de patru, celălalt de un an și patru luni. „Copiii cresc foarte repede și deseori nici nu apucăm să-i îmbrăcăm cu toate hăinuțele pe care le cumpărăm pentru ei. Ideea organizării acestui târg a venit de pe internet. Stăteam de vorbă cu o altă mămică despre copiii noștri, despre faptul că nu mai ai ce face cu lucrurile care rămân mici și îi spuneam că vânzarea sau cumpărarea de pe internet e destul de greoaie dar și riscantă, în sensul că nu vezi ce iei și nici de la cine cumperi. Și atunci, ea mi-a spus că în Transilvania există aceste Târguri pentru copii care se organizează cu foarte mult succes și sunt de un real ajutor pentru părinți, ținând cont de criza asta pe care o simțim cu toții. Am căutat și eu „Târg pentru copii” pe net și am văzut ce înseamnă acesta la Cluj, de exemplu. Și atunci am spus să încerc și eu să contactez câteva mămici din Focșani și să încercăm să organizăm și noi așa ceva”, a explicat Daniela.
Zis și făcut! Tânăra mămică s-a pus pe căutat, insistat, convins alte mămici cu copii mici să participe la acest târg și chiar a reușit, constituindu-se un grup de 15 persoane care au decis să încerce să transforme Târgul într-un succes, și la Focșani. Iar pentru început, nu este deloc rău! „Unele mame au spus că ar fi participat, dar nu au cu cine să-și lase copiii. Vă dați seama, dacă vii cu ei trebuie să ai grijă să nu iasă în stradă… Însă vor veni și mame împreună cu copii, una dintre ele mi-a spus că fiul ei își va vinde jucăriile și încearcă în felul acesta să-l învețe valoarea banului. Sunt invitate să vină toate mamele și suntem bucuroase că vremea ține cu noi, că este cald, așa că sperăm să avem cât mai mulți participanți”, a mai spus Daniela.
Târgul oferă numai avantaje
Față de alte Târguri, participanții la acesta nu au ca obiectiv câștigul financiar, ci cel al procurării pentru proprii copii, de lucrușoare sau alte obiecte necesare și care, știu toți părinții, sunt foarte scumpe cumpărate direct din magazine. Cei care le vând pe cele devenite nefolositoare copiilor lor pot cumpăra la același Târg, cu banii câștigați, altele de care au nevoie în continuare. Vizitatorii de asemenea pot achiziționa sau schimba la acest Târg, lucruri de calitate necesare copiilor lor, la prețuri de chilipir. Cu alte cuvinte, ceea ce până acum obișnuiau să facă mămicile în spațiul virtual, cu riscul de a nu vedea calitatea lucrușoarelor cumpărate sau schimbate, acum au ocazia să o facă în spațiul real. „Practic, este vorba despre un schimb din care toată lumea are de câștigat. Nu este sub nicio formă vorba de comerț din care să câștigăm bani, ci doar să ne ajutăm între noi, părinții. De aceea, inițial am încercat să obținem de la Primărie aprobarea de a organiza Târgul undeva unde să nu plătim chirie, eventual chiar în aer liber, în parc sau în Piața Unirii, că tot e vremea frumoasă și se adună foarte multe mămici în zonă. Nu am avut succes, cererea nu ni s-a aprobat. Poate că lumea este sceptică, dar sperăm la mai multă deschidere pe viitor, când se vor înțelege beneficiile acestui fel de Târg. Deocamdată, ne bucurăm că-l putem face la Sala Polivalentă, chiar dacă a trebuit să plătim chirie. De asemenea, am investit în afișe dar tot ce ne dorim este ca evenimentul să fie un succes și să devină un obicei”, a subliniat inițiatoarea Daniela Ghilință.
Așadar, dacă sunteți mămici de copii cu vârste între 1 și 10 ani și aveți lucruri de ale lor care nu mai sunt necesare, puneți-vă pe spălat, curățat, recondiționat așa încât să poată fi vândute dacă nu la acest Târg, măcar la cel viitor la care vă puteți alătura grupului de inițiativă (încă vă puteți rezerva un loc la acesta, la telefon 0765.655959). Iar sâmbătă și duminică, fiindcă tot e vremea frumoasă, luați-vă princhindeii de mânuță și faceți o plimbare până la Sala Polivalentă, la Târgul destinat lor. S-ar putea să vă placă și s-ar putea să aveți surpriza să găsiți acolo, la prețuri foarte bune, multe din lucrușoarele de care piticii voștri au nevoie și pe care nu v-ați permis să le cumpărați la preț întreg! Dacă vreți să vă lămuriți și mai bine, intrați pe net, de exemplu pe adresa https://www.facebook.com/TargCopii și veți vedea că pe la Cluj, e bătălie pentru ocuparea unui loc în cadrul unui astfel de Târg.
Nu în ultimul rând, Târgul „Mami vinde, mami schimbă” are și o latură caritabilă. Mamele din grupul de inițiativă vor și dona hăinuțe sau alte lucrușoare care nu-și găsesc un nou stăpân, copiilor necăjiți din județul nostru. Același lucru îl pot face toate mămicile participante!