Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Finanţiştii se înţeleg bine cu Poliţia, Parchetul, DIICOT, DNA, Antifrauda


   Finanțiștii din Regiunea Sud Est și-au îndeplinit programul de încasări stabilit de Ministerul Finanțelor Publice. O informare de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, de care aparține și Fiscul vrâncean, arată că, în primele două luni, programul de încasări a fost depășit cu 44,54 milioane lei, din care 20,85 milioane lei au fost încasate suplimentar doar în luna februarie 2014.    
   Astfel, veniturile bugetare colectate în perioada ianuarie-februarie 2014 însumează, la nivelul regiunii, 1.623,74 milioane lei. Finanțiștii menționează colaborarea reușită ce s-a derulat în același interval cu inspectoratele județene de poliție, parchete, DIICOT, DNA, structurile de antifraudă fiscală, dar și cu celelalte instituții ale statului, inclusiv în ceea ce privește înțelegerea acordată în această perioadă de transformări structurale semnificative ale aparatului fiscal. „Asigurăm toate aceste instituții de întreaga disponibilitate, în limita competențelor ce ne revin, la realizarea cu operativitate și în condiții de eficiență a indicatorilor ce privesc combaterea și reducerea fraudei și evaziunii fiscale”, a precizat director general al DGRFP Galați, Eugen Ciorici.
    Un alt indicator realizat se referă la „Cote și sume defalcate din impozitul pe venit”, cu impact asupra activității instituțiilor finanțate din bugetele locale. „Totalul acestora din perioada 1.01-28.02.2014 este superior nivelului prognozat pentru același interval cu 16,71 milioane lei (în cazul cotelor defalcate din impozitul pe venit) și, respectiv cu 1,86 milioane lei în ceea ce privește sumele alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale”, precizează reprezentanții DGRFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?