Cheltuielile de protocol sunt deductibile la calcularea profitului în limita unei cote de 2%, a anunțat Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea. Conducerea AJFP spune că sunt considerate cheltuieli de protocol acele cheltuieli ocazionate de servirea clienților sau a partenerilor de afaceri cu apă minerală, cafea, etc. Totodată, din punct de vedere al TVA, aceste cheltuieli „nu sunt asimilate prestărilor de servicii efectuate cu plată, și nu se colectează TVA, dacă se efectuează în scopul desfășurării activității, și nu se aplică prevederile referitoare la cadourile de mică valoare peste plafonul de 100 lei”. „În cazul oferirii de cadouri care depășesc individual plafonul de 100 lei, exclusiv TVA, se însumează valoarea depășirilor de plafon aferente unei perioade fiscale, care constituie livrare de bunuri cu plată și se colectează TVA, dacă taxa aferentă bunurilor respective este deductibilă total sau parțial. Valoarea depășirilor de plafon și taxa colectată se înscriu în autofactură și se includ în decontul întocmit pentru perioada fiscală în care persoana impozabilă a acordat bunurile gratuit în cadrul acțiunilor de protocol și a depășit plafonul”, se arată în informarea AJFP.
Noutăți sunt și la indicele prețurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăților anticipate în contul impozitului pe profit anual. AJFP arată că, pentru anul 2014, indicele prețurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăților anticipate în contul impozitului pe profit anual este 102,4%. Valoarea indicelui ar trebui să îi intereseze pe contribuabilii care optează pentru declararea și plata impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate, efectuate trimestrial. „Începând cu data de 1 ianuarie 2013, contribuabilii, alții decât societățile comerciale bancare, organizațiile non-profit, contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice și a cartofului, pomicultură și viticultură, asocierile cu sau fără personalitate juridică, pot opta pentru declararea și plata impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate, efectuate trimestrial… Contribuabilii care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, determină plățile anticipate trimestriale în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele prețurilor de consum, estimat cu ocazia elaborării bugetului inițial al anului pentru care se efectuează plățile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata. Impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plățile anticipate trimestriale, este impozitul pe profit datorat conform declarației privind impozitul pe profit, fără a lua în calcul plățile anticipate efectuate în acel an”, arată AJFP. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declarației privind impozitul pe profit, respectiv 25 martie inclusiv a anului următor.