Ediția: Miercuri 22 ianuarie 2025 Nr. 6798

Polițiștii oferă mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor


   Polițiștii vrânceni vor lăsa deoparte procesele verbale pe 1 Martie și le vor   oferi doamnelor și domnișoarelor, oprite în trafic sau care au calitatea de pietoni, flori și felicitări. Acțiunea se va desfășura în Focșani, Adjud, Panciu și Odobești, ocazie cu care toate femeile care se vor întâlni cu oamenii legii vor fi plăcut surprinse cu câte o floare și o felicitare.
    „În ziua de 1 martie, zi care vestește venirea primăverii, polițiștii vrânceni vor dărui flori și mărțișoare doamnelor și domnișoarelor pe care le vor întâlni atât în calitate de pietoni cât și de conducători auto. Acțiunea se va desfășura în toate orașele din județ. Împărțirea acestor vestitori ai primăverii în data de 1 martie a devenit o tradiție pentru polițiștii vrânceni, care în fiecare an, în zilele de 1 și 8 martie, oferă flori, mărțișoare și sfaturi preventive doamnelor. Polițiștii vrânceni urează tuturor doamnelor și domnișoarelor o primăvară frumoasă!”, a transmis inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?