Viceprimarul orașului Panciu, Iulian Nica, a participat, ieri, la lansarea în formă tipărită a revistei Liceului Teoretic „Ioan Slavici” – „ActuaLis”. Publicația, ajunsă la numărul 5, beneficiază de condiții grafice de excepție, fiind tipărită cu sprijinul financiar al viceprimarului Nica. Actualul număr al revistei „ActuaLis” a fost lansat în format electronic pe data de 18 ianuarie 2014, cu ocazia Zilelor Liceului „Ioan Slavici”, dată la care a fost lansată și pagina web a publicației. Coordonatorii colectivului redacțional, profesorii Elena și Andrei Manovici, au precizat că, prin temele abordate, revista continuă să prezinte aspectele culturale și sociale care pot construi un licean informat și cultivat. „Elevii care au realizat articolele acestui număr au dovedit simț critic, preocupare pentru cultivarea spiritului, sensibilitate și, bineînțeles, umor”, a declarat profesoara Elena Manovici.
La evenimentul de lansare în format tipărit al revistei „ActuaLis” a participat, ca invitat, și inspectorul școlar de specialitate, Silvia Chelariu. Aceasta a felicitat colectivul de redacție pentru munca depusă la realizarea publicației, căreia i-a urat cât mai multe apariții. Viceprimarul Iulian Nica a subliniat faptul că formatul tipărit al revistei reprezintă o premieră în cei 4 ani de existență ai publicației. „Pentru mine, atât ca viceprimar, dar mai ales ca fost absolvent al Liceului Teoretic «Ioan Slavici», este o bucurie că am putut sprijini apariția, în format tipărit și în condiții grafice de excepție, a revistei «ActuaLis». Èin să precizez că acesta nu va fi singurul număr al revistei care va beneficia de formatul tipărit și că, până la sfârșitul lui 2014, va apărea în aceleași condiții și numărul 6. Este modul prin care sprijim nu numai creativitatea și talentul elevilor noștri, ci și valorile promovate de aceștia în articolele pe care le scriu în revista liceului”, a declarat viceprimarul Iulian Nica.