Filiala de Cruce Roșie Vrancea a înființat, în satul Beciu, comuna Vârteșcoiu, primul punct de prim ajutor din județul nostru deservit de o familie de „salvatori comunitari”, în cadrul proitecului pilot al Societății Naționale de Cruce Roșie „PAZI – Primul Ajutor în Zone Izolate”, derulat la nivel național. Acesta funcționează, începând de duminică, în casa familiei Dîrloman din localitate, care nu doar că a pus la dispoziție o cameră în acest scop, dar toți cei patru membrii ai ei au urmat și cursurile de instruire, devenind primii „salvatori comunitari” din Vrancea.
A fost aleasă această comunitate pentru înființarea punctului de prim ajutor pentru că zona este una viticolă, de deal abrupt, iar în condițiile de iarnă se ajunge foarte greu până acolo. Distanța până la primul dispensar este de circa opt kilometri, iar prima unitate spitalicească dotată corespunzător este la Focșani, adică la 22 kilometri distanță. Directorul Filialei de Cruce Roșie, Rodica Davidean, a explicat că „în timpul zăpezilor catastrofale dar și în condițiile de polei, localitatea Beciu este izolată, fiind nevoie să se folosească o rută ocolitoare care prelungește distanța cu încă opt kilometri, din cauza capacității inexistente a comunității de a interveni cu utilaje”.
Punctul de prim ajutor din locuința familiei Dîrloman, la care deja au început să apeleze oamenii din sat, este dotat cu dispozitiv EKG, telefon mobil și cartelă cu minute incluse pentru transmiterea EKG la distanță, la serviciul medical specializat pentru telecitire și interpretare, glucometru, tensiometru, trusă de prim ajutor și consumabile. Salvatorii comunitari pot face un număr limitat de EKG-uri, și anume doar zece, iar rezultatele trebuie transmise unui centru din București, unde se află în permanență un medic cardiolog care indică dacă persoana consultată poate rămâne acasă sau are nevoie urgentă de consultul unui doctor ori de ambulanță.
Toate aceste dotări au fost suportate de Crucea Roșie Română care, de asemenea, suportă și cheltuielile pentru tot ce înseamnă consumabile pentru acordarea primului ajutor, timp de un an. După acest an, sustenabilitatea proiectului va trebui să fie asigurată de Filiala vrânceană de Cruce Roșie. „Am ales să înființăm acest punct de prim ajutor în satul Beciu și ținând cont că acolo a fost mereu o problemă cu medicul de familie, în sensul că fie sunt oameni care nu s-au înscris la medic de familie pentru că medici au tot venit și au plecat, fie nu au acces la servicii medicale pentru că din sat și până la primul dispensar e distanță foarte mare. Autoritățile locale au încercat și au reușit să amenajeze un punct de lucru în cadrul școlii din Beciu, dar cu toate eforturile, nu s-a reușit și aducerea unui medic. Cum în sat trăiesc cam 370 de oameni, majoritatea vârstnici, am considerat că este bine să înființăm aici punctul de prim ajutor”, a declarat Rodica Davidean, directorul instituției vrâncene de caritate.
Salvatorii comunitari, non-stop în sprijinul populației
Familia Dîrloman din satul Beciu nu doar că și-a pus locuința la dispoziție, dar a avut disponibilitatea și a acceptat cu mult entuziasm să devină una de „salvatori comunitari”. Atât soții Anișoara și Cristian Dîrloman, cât și fiicele lor Camelia, de 22 de ani, și Cosmina, de 16 ani, au învățat tehnicile de acordare a primului ajutor în cadrul a patru sesiuni de instruire de câte șase ore, susținute acasă la ei de instructorul Constantin Ioan Gârleanu. Familia a fost selectată ca urmare a faptului că soții Dîrloman, voluntari cu state vechi ale Filialei de Cruce Roșie Vrancea, aveau deja competențe și abilități dobândite de-a lungul timpului, prin participarea la proiectele și activitățile instituției. Anișoara este voluntar al Crucii Roșii Vrancea de zece ani, este coordonatoarea Locuinței rezidențiale pentru persoane vârstnice „Casa Bavareză” din Vîrteșcoiu și a făcut cursuri de igienă, soră voluntară de Cruce Roșie și de acordare a primului ajutor.
Cristian are și el o experiență de peste zece ani în filiala vrânceană, este consilier local în cadrul Consiliului Local Vîrteșcoiu și antreprenor în domeniul viticulturii și vinificației. El este recunoscut ca persoană de bază a satului Beciu, ca urmare a altruismului și a sprijinului pe care îl acordă în mod dezinteresat oricând și oricui are nevoie. Cosmina, cea mai mică fiică a lor, are 16 ani și este elevă a Liceului „Spiru Haret” din Focșani, în timp ce sora ei mai mare, Camelia, este absolventă a Facultății de Administrație Publică și studentă a Facultății de Agronomie din Iași.
Cu toții au învățat, în cadrul instruirii de specialitate, cum să acționeze în cazul urgențelor diverse, leziunilor traumatice, care sunt principiile de bază în acordarea primului ajutor, noțiuni de suport de bază a vieții, dar și cum să folosească glucometrul, tensiometrul, EKG-ul și cum să transmită datele medicului cardiolog de la București. „Mă bucur foarte mult că s-a putut înființa acest punct aici la noi în sat pentru că sunt foarte mulți vârstnici. Faptul că știu că au la cine apela în caz de nevoie, și nu trebuie să se mai deplaseze atâția kilometri până la dispensar, le dă un sentiment de liniște sufletească. I-am anunțat că pot veni oricând aici la noi, unde funcționează punctul de prim ajutor, și că putem și noi să mergem la ei ori de câte ori ne solicită. Deja au început să vină și să știți că mi-au spus că, pentru ei, acest lucru înseamnă o bucurie, o alinare. Le-am explicat ce putem face noi aici, în ce constau serviciile pe care le putem oferi, iar dacă este cazul, îi îndrum să meargă la medic”, a declarat Anișoara Dîrloman.
Proiectul PAZI pentru evitarea situațiilor dramatice
Proiectul „PAZI – Primul Ajutor în Zone Izolate” are ca scop evitarea unor situații dramatice ce se pot întâmpla din cauza accesului dificil al ambulanței în zonele izolate, prin pregătirea persoanelor din comunitate pentru acordarea de prim ajutor de bază. Implementarea proiectului în 41 de localități izolate din țară implică un efort financiar de 100.000 euro, bani proveniți din donații și sponsorizări obținute de Societatea Națională de Cruce Roșie.
Prin înființarea punctelor de prim ajutor se încearcă să se acopere intervalul de timp scurs de la producerea evenimentului și până când poate interveni personalul medical calificat. Luarea unor măsuri adecvate imediate și aplicarea tehnicilor corespunzatoare de prim ajutor de către membrii din comunitate pot reduce considerabil numărul de decese.