Formația rock Deep Purple va avea o apariție specială în serialul israelian „Atlantica”, despre o trupă rock aspirantă din Ierusalim, înființată de un profesor de istorie, interpretat de cunoscutul actor israelian Tal Friedman. Ian Gillan, solistul trupei Deep Purple, și basistul formației, Roger Glover, vor apărea în ultimul episod al serialului, unde sunt recunoscuți de membrii israelieni ai formației rock, în timpul unui concert, și rugați să se urce pe scenă alături de aceștia, informează billboard.com.
Filmările pentru acest episod vor avea loc între 22 și 23 februarie, în pauza dintre cele două concerte pe care Deep Purple le va susține la Nokia Arena, din Tel Aviv, în cadrul turneului de promovare a celui de-al 19-lea album de studio al trupei, „Now What?!”, turneu care a debutat în februarie 2013.
La deschiderea concertului din 22 februarie, va cânta trupa rock The Fat Cats, al cărei solist este Tal Friedman, protagonistul serialului „Atlantica”. „Atlantica”, produs de Herzliya Studios și regizat de Oded Davidoff, va fi lansat la sfârșitul anului pe postul de televiziune prin cablu Hot, care a distribuit versiunea originală a serialului „In Treatment”, preluat de HBO și care a stat la baza serialului românesc „În derivă”.
Una dintre cele mai apreciate trupe britanice de heavy metal și hard rock, alături de Led Zeppelin și Black Sabbath, Deep Purple este și astăzi un nume reprezentativ pentru cultura genului. Formată în 1968, de Jon Lord, Ritchie Blackmore, Nick Simper, Rod Evans și Ian Paice, reuniți inițial sub numele de Roundabout, și cu un sound de rock progresiv, trupa a trecut prin mai multe schimbări de nume și de componență, reușind să-și contureze identitatea muzicală spre începutul anilor 1970, odată cu lansarea albumului „Deep Purple In Rock”. Au urmat „Fireball” și „Machine Head”, unul dintre cele mai cunoscute albume ale trupei, ajuns pe prima poziție în clasamentul britanic. „Highway Star”, „Space Truckin'”, „Lazy” și „Smoke on the Water” sunt doar câteva dintre piesele care aveau să devină reprezentative pentru cariera trupei.
În ultimii ani, Deep Purple a continuat să lanseze albume și să concerteze în toata lumea, consolidându-și poziția de „legendă” a genurilor hard rock și heavy metal. De altfel, muzica trupei a influențat de-a lungul timpului numeroși alți artiști, precum Metallica, Aerosmith, Van Halen, Alice in Chains, Bon Jovi, Motörhead și chiar „noul val” de heavy metal britanic – Iron Maiden, Judas Priest și Def Leppard. Postul de radio britanic Planet Rock a clasat-o pe poziția a cincea în topul celor mai influente trupe din lume. Cu vânzări record de peste 100 de milioane de albume în întreaga lume, dintre care aproape 18 milioane de copii vândute doar în Statele Unite ale Americii, Deep Purple își continuă povestea muzicală cu un nou material discografic, lansat în primăvara anului trecut: „Now What?!”.
Trupa Deep Purple va concerta pe 20 februarie la București, la Sala Polivalentă.