Iulia Ionescu, fata de 15 ani, din București, care a dispărut fără urmă miercurea trecută, a fost găsită sâmbătă după-amiază într-un tren în care s-a urcat de la Suceava. Copila a fost coborâtă din tren sâmbătă seara, în Gara Focșani, apoi a fost urcată într-o mașină și dusă la sediul Poliției Capitelei, acolo unde a fost așteptată de părinți. Surse din rândul anchetatorilor vrânceni ne-au precizat că inclusiv în Vrancea s-au făcut verificări cu privire la acest caz, timp de două zile, polițiștii căutând-o pe Iulia și la mănăstirile, bisericile și hotelurile din Vrancea.
Iulia Ionescu a fost găsită de șeful de tren, care a sesizat poliția, iar la Bacău, mai mulți polițiști s-au urcat în tren și au însoțit-o pe copilă până la Focșani, de unde a fost preluată de un alt echipaj, ea continuându-și deplasarea către București cu o mașină a poliției. Au existat informații conform cărora fata ar fi ajuns în Gara Suceva însoțită de un călugăr, care i-ar fi cumpărat și biletul. Mai mult, presa centrală a scris că ea ar fi purtat straie monahale, afirmație infirmată de șeful Poliției Române, Petre Tobă, care a declarat în timpul unei conferințe de presă susținută sâmbătă seara, că fata purta hainele cu care a plecat de acasă.
Åeful Poliției Române Petre Tobă a mai spus, după găsirea fetei, că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni și că a colaborat de la bun început cu polițiștii care au identificat-o în tren. Petre Tobă a mai spus că în acest caz Poliția Română a beneficiat inclusiv de sprijinul SRI. El a mai menționat că, în perioada în care fata a fost dispărută, au fost primite, în acest caz, 46 de apeluri la 112.
Sâmbătă noapte, fata a fost preluată de la Poliția Capitalei de părinții ei, care au așteptat-o încă de când au aflat că a fost găsită.
Reprezentanții Partriarhiei spun că fata nu a stat la mănăstiri
S-a spus că pe durata dispariției, fata ar fi fost la o mănăstire din Nordul Moldovei. Informația a fost infirmată de reprezentanții Patriarhiei Române. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, a declarat pentru Mediafax că, în urma verificărilor făcute după găsirea Iuliei Ionescu, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților infirmă informația potrivit căreia fata ar fi fost la vreo mănăstire din județul Suceava așa cum s-a spus inițial. Potrivit lui Stoica, polițiștii din Suceava au verificat la rîndul lor toate mănăstirile și chiar bisericile din județ și nu au găsit-o pe adolescentă la niciuna dintre ele. Stoica a mai spus că l-a contactat personal pe șeful Poliției Transporturi Feroviare (TF) Suceava, Florin Catană, pentru a afla mai multe despre călugărul despre care s-a spus că a însoțit-o pe fată la gară și i-a luat bilet. Catană i-ar fi spus reprezentantului Patriarhiei că informația o are de la un lucrător al său, care a văzut un călugăr cumpărând un bilet de tren, dar nu poate spune cu certitudine că acesta avea legătură cu cazul. În timp ce purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a spus că fata nu a fost la mănăstiri, presa din Suceava a aflat pe surse că pe toată durata dispariției fata s-a aflat la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din satul Gheorghițeni, comuna Dorna Arini.
De altfel, Iulia Ionescu le-a declarat polițiștilor că a stat la o mănăstire din județul Suceava, pe care a și nominalizat-o, în prezent făcându-se verificări pentru confirmarea celor spuse de tânără, au declarat pentru MEDIAFAX surse din rândul anchetatorilor.
Potrivit informațiilor apărute în presă, fata a fost recunoscută de angajatul CFR, în jurul orei 17.15, în dreptul localității Pașcani, într-un tren internațional care venea de la Moscova și mergea spre Sofia, acesta transmițând autorităților că este o persoană în tren cu semnalmentele Iuliei Ionescu.
Åeful de tren a anunțat Poliția la 112, iar adolescenta a fost preluată imediat de o patrulă a Poliției Transporturi, aflată în trenul respectiv. Anchetatorii au coborât cu tânăra la Focșani. Conform unor surse, tânăra și-ar fi sunat mama în cursul zilei de sâmbătă, plângând, și a rugat-o s-o ierte. Iulia i-ar mai fi spus mamei că se întoarce acasă din pelerinaj.