GALERIE FOTO: Vrânceanul George Plagino, primul sportiv român care a participat la Jocurile Olimpice, în 1900

2
2294


    Vrânceanul de origine nobilă George Plagino, născut la Dumbrăveni, a deschis  drumul românilor la Jocurile Olimpice. El a participat la olimpiada de la Paris, în anul 1900, la proba de tir. Ulterior, timp de 40 de ani, a fost membru al Comitetului Internațional Olimpic, contribuind decisiv la dezvoltarea sportului românesc. Povestea sa fascinantă, de la copilăria petrecută pe vastele moșii ale tatălui, boierul Alexandru Plagino, el având statutul unui copil nelegitim, până la căsătoria cu doamna de onoare a Reginei Maria a României, o puteți citi, pe nerăsuflate, în rândurile următoare.

    George Alexandru Plagino este unul dintre pionierii sportului românesc, fiind primul român care a intrat în cartea de aur a olimpismului autohton, după ce a participat la cea de-a doua ediție a Jocurilor Olimpice moderne, din 1900, de la Paris. Ulterior, timp de 40 de ani, a fost membru al Comitetului Internațional Olimpic, fiind unul dintre cei care au contribuit masiv la dezvoltarea sportului din România în perioada interbelică.
    Olimpicul cu „sânge albastru”,George A. Plagino, primul sportiv care a reprezentat România la Jocurile Olimpice, a văzut lumina zilei pe 16 noiembrie 1876, la Plaginești, astăzi comuna Dumbrăveni din județul Vrancea. Povestea sa pare desprinsă din filme. Nepot al boierului Aicachi Plagino, George Alexandru a beneficiat de o moștenire uriașă. Tatăl său, Alexandru, ginere al domnitorului Èšării Românești Barbu Åžtirbei, deținea aproape 60.000 de hectare de teren arabil și pădure în județul Vrancea. Centrul moșiei se afla la Dumbrăveni, localitate care se numea pe atunci Plăginești, după numele familiei. Moșierii beneficiau și de o cale ferată proprie, care ajungea până în apropierea conacului propriu.
    Din cercetarea vechilor acte din Arhivele Naționale Vrancea, reiese că George a venit pe lume la curtea boierului Al. C. Plagino, în locuința mamei sale, pe nume   Wilhelmina Siefert, de 20 de ani, de religie catolică, care era slujnică la curtea boierului. „Declarația nașterii către funcționarul de stare civilă s-a făcut de către dl Constantin Vasile, în lipsă de tată, după cum scrie în documentele de acum un secol și jumătate. Martori au fost doi argați ai boierului Plagino, un muncitor agricol și un vizitiu. Primul nostru olimpic a pășit în această lume având statutul unui copil nelegitim, fiind fiul unei servitoare aflată la curtea unuia dintre cei mai mari proprietari agricoli de la Curbura Carpaților, ce stăpânea zeci de mii de hectare de pământ din toate categoriile de folosință, avea cale ferată privată, castel, câteva conace, mausoleu funerar pentru viața de dincolo și funcții politice, administrative și diplomatice de cel mai înalt rang, într-un cuvânt un mic faraon local”, spune Florin Marian Dîrdală, referent la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Vrancea.
     
Fiul unei slujnice nemțoaice recunoscut de tatăl său, boierul Plagino 

    Timp de 18 ani, acest copil a crescut la curtea boierului Plagino și, probabil, i-au ajuns la ureche bârfele slujitorilor, cum că ar fi de fapt nepotul boierului, ca urmare a relației de dragoste dintre fiul acestuia, ce se numea tot Alexandru, și servitoarea nemțoaică Wilhelmina Siefert. „Atenția pe care o oferea bătrânul boier copilului George  putea fi o dovadă că relația dintre fiu și servitoare a existat, dar din diferite motive, la momentul nașterii lui George, tatăl nu a fost alături pentru a-l declara. Cauza principală a fost că acesta era căsătorit cu Elena Plagino, o distinsă doamnă din înalta societate, care nu ar fi suportat umilința infidelității soțului. Din acest motiv sau poate din cauza fragilității fizice, Elena a decedat în anul 1880”, afirmă arhivistul Florin Marian Dîrdală. Boierul Plagino s-a zbătut, timp de 14 ani, până la moartea sa, și l-a determinat pe fiul său să-și recunoască greșeala din tinerețe, să o ia în căsătorie pe servitoare și să-l recunoască pe tânărul George. În februarie 1894, fiul de boier o ia de soție pe Wilhelmina Siefert și, prin acest act, l-a legitimat și pe copilul George.  
    După ce a fost recunoscut de tatăl său, George a urmat o carieră strălucitoare  și s-a bucurat de un anturaj select: familia regală, principii Bibescu și Ghica. George Plagino era nepotul lui Barbu Știrbei și Gheorghe Bibescu și strănepotul lui Alexandru Moruzi, trei foști domni ai Èšării Românești. Când l-a recunoscut pe George, tatăl i-a oferit acestuia posibilitatea legală să-și revendice această ascendență selectă și să primească în proprietate pe diferite căi testamentare și succesorale o avere consistentă, care i-a permis să nu aibă grija zilei de mâine.

Locul 13 la tir, proba trageri cu arma de vânătoare 

    Tânărul George nu a înșelat așteptările bătrânului moșier, el fiind primul român care a participat la Jocurile Olimpice din 1900 de la Paris, la proba de tir, pe când avea 23 de ani. „Această îndemânare a obținut-o, cu siguranță, în sutele de partide de vânătoare desfășurate prin pădurile bunicului său neoficial”, mai completează Florin Dîrdală, de la Arhive. 
    George, asemenea altor tineri nobili, și-a petrecut tinerețea la Paris. Pasionat de vânătoare, fiul moșierului Alexandru Plagino află de faptul că în capitala Franței ar urma să aibă loc ediția a doua a Jocurilor Olimpice, inventate de Pierre de Coubertin, și se înscrie individual la turneul de tir, proba trageri cu arma de vânătoare, în condițiile în care România încă nu își formase un comitet olimpic. După trei zile de competiție, în care a concurat împotriva francezilor și a britanicilor, Plagino încheie pe locul 13, dintr-un total de 31, cu 11 talere din 20 de țintite, și primește din partea organizatorilor, ca trofeu, o placă din argint, fiind unul dintre cei doi străini participanți la această probă. La Paris, sub steagul României, aveau să mai fie prezenți Prințul George Bibescu, în calitate de membru al CIO, și Horia C.A. Rosetti, arbitru la turneul de scrimă.
    Ulterior, în 1908, la Londra, George A. Plagino a fost al doilea român cooptat ca membru al Comitetului Internațional Olimpic și penultimul român care a primit această funcție. De asemenea, acesta a făcut parte din Comitetul Olimpic Român din anul 1914 până în 1938.
    Din momentul în care a fost instalat în funcție, Plagino a făcut tot posibilul pentru ca România să se numere printre țările de bază de la Jocurile Olimpice. Într-un moment în care se făceau presiuni ca rugby-ul să fie scos de pe listă pentru ediția din 1924 din cauza lipsei de interes, românul a insistat ca acest sport să continue și chiar a reușit să-i convingă pe ceilalți membri. Astfel, la Paris, în 1924, pe lângă SUA și Franța, și-a făcut debutul și echipa națională a României, tot la insistențele lui Plagino, care ulterior a fost răsplătit cu medalia de aur a Franței pentru Educație Fizică și Sport datorită eforturilor sale. Deși a pierdut ambele dispute, echipa noastră s-a întors acasă cu bronzul, obținând astfel prima medalie olimpică din istoria participărilor la Jocurile Olimpice. 
    Grație intervențiilor lui Plagino, care era și președintele Comisiei pentru Jocurile Olimpice de la noi, România a avut atunci o delegație formată din 51 de sportivi, fiind pentru prima oară când a participat oficial.

Persecutat de comuniști

    Pe plan personal, la 7 ani după experiența olimpică, în 1907, Plagino s-a căsătorit cu Nicola „Colette” Lahovary, fiica diplomatului Alexandru Em. Lahovary, viitoarea doamnă de onoare a Reginei Maria a României, la nunta cu Regele Ferdinand. Soția sa, distinsă cu Steaua României pentru „devotamentul din timpul războiului mondial”, a fost cea care l-a purtat pe brațe pe Regele Mihai înainte de botezul acestuia.
    Considerat un personaj fidel monarhiei de autoritățile comuniste instalate la putere odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, George Plagino și-a pierdut statutul pe plan intern, iar în 1948 a primit și lovitura de grație din partea autorităților de la București, care l-au retras din Comitetul Internațional Olimpic cu numai câteva luni înainte de Jocurile Olimpice din Marea Britanie. După venirea comuniștilor, posesiunile materiale și relațiile familiale și sociale ale lui George Plagino i-au determinat pe noii stăpâni ai țării să înceapă o campanie de persecuții împotriva sa, dintre care nu ar fi lipsit poate și închisoarea, dacă moartea nu ar fi venit ca o izbăvire. În 1949, la 72 de ani, George Plagino se stinge din viață, la București, însă în urma sa rămân demersurile care au pus România pe harta mondială a sportului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here