A fost făcut încă un pas pentru buna funcționare a noii centrale termice de la ENET, realizată în cadrul proiectului cofinanțat din fonduri europene „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Focșani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice”.
Ca urmare a unor adrese primite la Primăria Focșani luni, 10 februarie, de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, Consiliul Local Focșani a fost convocat ieri în ședință de îndată, pentru a aproba darea în administrare către SC ENET SA a centralei termice împreună cu instalațiile aferente realizate în cadrul proiectului, până la recepția finală a bunurilor rezultate în urma investiției. Ceea ce înseamnă că în acest moment ENET poate demara procedurile pentru obținerea licenței de funcționare, pentru noile echipamente. După obținerea acestei licențe, societatea de termoficare poate începe să producă energie electrică și energie termică cu noile motoare. De specificat faptul că lucrările de reabilitare a sistemului de termoficare din Focșani, la centrală, au fost finalizate cu câteva luni mai devreme decât termenul prevăzut în proiect, respectiv luna aprilie 2014.