Cupa Vrancei la minifotbal a ajuns la ultima rundă din faza grupelor, rundă în care se va stabili și ordinea echipelor de pe podium. Ierarhia primelor patru clasate din ambele grupe este deja cunoscută. În grupa A, formațiile care vor evolua în sferturile de finală sunt Tomrad, Monte Carlo, Arena și Voința Răstoaca, iar în grupa B sunt calificate Voința DEEP SERV, Sanorom Bolotești, Green Team și DanSan Mărășești. Sâmbătă, 8 februarie, de la ora 13.00 se vor disputa două partide, de la ora 16.00 este programat meciul de futsal Progresul Focșani – AutoBergamo Deva, apoi se vor disputa alte trei jocuri din cadrul Cupei Vrancea.
Ultimul joc al etapei este programat duminică, 9 februarie. În grupa A, pentru primul loc se bat echipele Tomrad și Monte Carlo. Ambele echipe au sâmbătă partide ușoare, iar diferența va fi făcută de golaveraj. În grupa B, derby-ul rundei este Sanorom Bolotești – Green Team, meci în urma căruia va fi stabilită echipa clasată pe locul secund. Primele patru formații din fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală unde se va juca după sistemul 1A-4B, 2A-3B, 3A-2B, 4A-1B. Întrecerea este organizată de Asociația Județeană de Fotbal Vrancea, cu sprijinul sponsorilor Arena, Grande Pizza și Seritex.
Programul ultimei etape de la Cupa Vrancea
Sâmbătă, 8 februarie:
Ora 13.00: Unirea Milcovul – ProRent,
Ora 14.10: DanSan Mărășești – Voința DEEP SERV,
Ora 17.30: Sanorom Bolotești – Green Team,
Ora 18.40: Vila Geo – Tomrad,
Ora 19.50: Monte Carlo – Lyons Sihlea.
Duminică, 9 februarie:
Ora 16.00: Boys Sud – Arena.
Clasamentul grupei A
1. Tomrad 5 4 1 0 32-8 13p
2. Monte Carlo 5 4 1 0 27-11 13p
3. Arena 5 3 0 2 21-11 9p
4. Voința Răstoaca 6 3 0 3 21-29 9p
5. Vila Geo 5 2 0 3 15-20 6p
6. Boys Sud 5 1 0 4 21-31 3p
6. Lyons Sihlea 5 0 0 5 12-50 0p.
Clasamentul grupei B
1. Voința DEEP SERV 5 5 0 0 45-9 15p
2. Sanorom Bolotești 5 4 0 1 28-6 12p
3. Green Team 5 4 0 1 28-17 12p
4. DanSan Mărășești 5 2 1 2 12-20 7p
5. Viitorul Cotești 6 1 1 4 5-39 4p
6. ProRent 5 1 0 4 13-19 3p
7. Unirea Milcovul 5 0 0 5 12-37 0p.