Doi dintre tinerii suspectați că au bătut un bărbat din Ruginești, după care i-au furat lanțul de la gât și banii din buzunar, au fost arestați joi, zi în care au fost prezentați magistraților Judecătoriei Adjud cu propunere de arestare preventivă. Pe numele lui Radu C. și al lui Cătălin Andrei B., ambii de 20 de ani, din comuna Ruginești, au emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. După ce magistrații au dat soluția, cei doi au fost aduși la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Vrancea. Cercetările în cazul lor nu s-au finalizat, anchetatorii urmând să stabilească întreaga activitate infracțională a celor doi.
Reamintim că la data de 30 ianuarie, cei doi, împreuncă cu Adrian M., de 20 de ani, și Ștefan K., 18 ani, și ei tot din Ruginești, au tâlhărit un bărbat. Polițiștii s-au sesizat pe data de 3 februarie cu privire la faptă și au stabilit că cei patru l-au deposedat prin violență pe Relu P., de 40 ani, de un lănțisor din aur de aproximativ 14 grame și de suma de 350 lei. Polițiștii au stabilit faptul că evenimentul a avut loc pe drumul în satul Dăsăgești, în fața unui magazin alimentar. De asemenea, polițiștii au mai stabilit că lănțișorul din aur a fost amanetat în municipiul Adjud, cu suma de 1000 lei.