Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787
Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787

Cu mic, cu mare, spre un rezultat pozitiv


   După o pauză de două luni, echipa de futsal Progresul Focșani revine în fața propriilor suporteri. Gruparea antrenată de Elvis Ilaș va întâlni sâmbătă (ora 16.00), în Sala Polivalentă, una din forțele Ligii I, AutoBergamo Deva, ocupanta locului secund și formație care se poate confunda ușor cu naționala României care a evoluat recent la EURO 2014, din Belgia, deoarece patru dintre titularii formației, portarul Vlad Iancu și jucătorii de teren Florin Matei, Robert Lupu și Marius Matei au făcut parte și din Națională.
    Pentru prima confruntare oficială din acest an, Progresul Focșani nu se poate baza pe serviciile lui Florin Stanciu, jucător care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. În aceste condiții, gruparea de pe Milcov mizează în confruntarea cu formația deveană pe următorii jucători: Valentin Borș, Liviu Dumitriu, Marin Ungureanu, Sergiu Sava, Emil Burcăcel, Sorin Popa, Cristi Prodan, Bogdan Stratulat, Andrei Ciornei și Elvis Ilaș. Partida va fi arbitrată de Sebastian Capțan (Galați) și Daniel Deca (Brăila), iar observator federal este băcăuanul Robert Ghioane.
    Reamintim, echipa de pe Milcov a terminat prima parte a campionatului (turul și două runde din retur) pe locul IX, cu 10 puncte din 11 meciuri și un golaveraj, 32-64. Cu ajutorul unor persoane care au înțeles că echipa de futsal a Focșaniului, participantă în Liga I, poate reprezenta la nivel național cu succes futsalul vrâncean, Progresul a găsit un ajutor din partea autorităților locale. Iar jucătorii și antrenorii și-au făcut treaba și nu i-au dezamăgit pe cei care au avut încredere în ei, chiar dacă au avut evoluții oscilante.

Emil Burcăcel a împlinit ieri 31 de ani

Iată și programul complet al etapei cu numărul XIV:
Sâmbătă, 8 februarie – ora 16.00: Progresul Focșani – Autobergamo Deva,
Luni, 10 februarie – ora 16.30: Spicom Sf. Gheorghe – FK Od. Secuiesc,
Luni, 10 februarie – ora 17.00: Dunărea Călărași – Sportis Târgoviște,
Luni, 10 februarie – ora 18.00: United Galați – KSE Tg. Secuiesc,
Luni, 10 februarie – ora 19.00: Clujana Cluj-Napoca – City’us Tîrgu-Mureș.

Clasamentul Ligii I de futsal, la finalul sezonului de toamnă:
1. Cityus Tg. Mureș    12    11    1    0    93-30    34p
2. Autobergamo Deva    12    11    1    0    90-31    34p
3. FK Od. Secuiesc    12    10    0    2    94-28    30p
4. United Galați    12    7    0    5    61-51    21p
5. Spicom Sf. Gheorghe    11    4    2    5    36-37    14p
6. CSMS Iași    12    4    0    8    46-58    12p
7. Dunărea Călărași    12    3    2    7    37-50    11p
8. Sportis Tîrgoviște    12    3    2    7    49-80    11p
9. Progresul Focșani    12    3    1    8    32-64    10p
10. KSE Tg. Secuiesc    12    3    0    9    27-89    9p
11. Clujana Cluj Napoca    11    1    1    9    30-77    4p.  
Notă: primele opt clasate vor evolua în play-off.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?