Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Profesorii de educaţie fizică şi sport, convocaţi în ședinţă


    Profesorii de educație fizică și sport din județul Vrancea care fac parte din consiliul consultativ și cei de la liceele din județ sunt convocați la o ședință de lucru vineri, la ora 10.00, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea. Inspectorul de educație fizică Ionel Ambrosie a precizat că la această ședință trebuie să fie prezenți și membrii din comisia de organizare la ramura sportivă fotbal, cu care vor fi purtate discuții despre modul de organizare a competiției „Cupa Coca Cola” la fotbal licee băieți, organizată de Coca Cola România, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale.
Ionel Ambrosie a spus că își dorește ca participarea echipelor și organizarea competiției să se desfășoare ireproșabil. Inspectorul școlar a cerut ca elevii minori, care fac parte din echipele liceelor, să aibă acceptul părinților de a participa la competiție, dat printr-o declarație, care va fi înmânată de profesorii antrenori. „Este un mod de participare corect, pe care îi dorește Coca Cola, pentru o evidență clară a acestei acțiuni. Câștigătoarea județului va accede în faza de zonă de la Iași, costurile cu transportul, masa și cazarea fiind suportate de organizator. Comisia de fotbal întrunită la ședință și formată din profesori de educație fizică va prezenta sistemul de desfășurare și toate problemele legate de această competiție. Se vor avea în vedere arbitrajul, programul meciurilor, asistența medicală, înscrierea echipelor, precum și profesorul coordonator pe care îl voi numi eu, care va superviza și supraveghea întreaga manifestare sportivă. Competiția se va desfășura în intervalul 1 martie-1 aprilie, iar premierea va fi făcută la final”, a spus inspectorul școlar Ionel Ambrosie.
    În altă ordine de idei, la ședință vor fi discutate și alte probleme despre activitățile de educație fizică din școli, stadiul competițiilor sportive la faza județeană ONSS, inspecțiile școlare de specialitate, precum și rapoartele profesorilor metodiști și calendarul sportiv din școli. „Pe 15 februarie va avea loc faza județeană la tenis de masă școli generale și licee, fete și băieți, iar pe 22 februarie faza județeană la șah, aceeași categorie. Urmează ca locațiile unde se vor ține aceste competiții să fie anunțate pe siteul ISJ. Îi rog și atenționez pe colegii mei să privească aceste activități sportive cu seriozitate, prin participarea lor cu echipe. Voi cere prezența la fiecare etapă și le voi înainta conducerii ISJ”, a mai spus Ionel Ambrosie.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?