Membrii unei familii din Garoafa, soț și soție, au fost diagnosticați cu gripă, săptămâna trecută. Medicii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea ne-au precizat că cei doi au primit tratament adecvat, dar nu au rămas internați. Astfel, numărul cazurilor diagnosticate cu gripă a ajuns la trei, după ce, în urmă cu două săptămâni, un bebeluș de 11 luni a fost diagnosticat cu aceeași afecțiune.
Tot săptămâna trecută, un bărbat de 77 de ani, din Tătăranu a murit la Spitalul Județean de Urgență Focșani după ce a fost diagnosticat cu pneumonie. Acesta este primul deces din cauza pneumoniei din acest an.
Medicii din cadrul DSP ne-au mai precizat că săptămâna trecută au fost imunizați 105 vrânceni, în stocurile instituției mai fiind 644 doze de vaccin antigripal. În cadrul campaniei de vaccinare sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copiii și bătrânii instituționalizați, personalul medical, precum și gravidele. Ca în fiecare an, campania de vaccinare se derulează prin cabinetele medicilor de familie și în spitale.
În ceea ce privește cazurile de viroze și pneumonii diagnosticate săptămâna trecută, numărul acestora a crescut. Potrivit informațiilor oferite de medicii din cadrul DSP Vrancea, în săptămâna 26 ianuarie – 2 februarie, peste 1.300 persoane au fost diagnosticate cu viroze și pneumonii. Mai exact, 1.065 persoane au fost diagnosticate cu viroze, dintre care 55 au necesitat internarea. De pneumonii s-au îmbolnăvit 328 persoane, 105 fiind internate în spital. Copiii au fost cei mai afectați de viroze și pneumonii. Astfel, 337 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, au fost diagnosticați cu viroze, iar 87 de copii, cu vârste tot între 5 și 14 ani, cu pneumonie.