Ediția: Marți 14 ianuarie 2025 Nr. 6792
Ediția: Marți 14 ianuarie 2025 Nr. 6792

GALERIE FOTO: Laptopuri şi videoproiectoare, la Şcoala „Mihail Armencea“


    Profesorii predau cu ajutorul laptopurilor, iar clasele sunt dotate cu videoproiectoare și flipcharturi. Nu este un proiect de viitor al vreunei unități de învățământ de top din județ, ci tehnica de care chiar dispune Åžcoala „Mihail Armencea” din Adjud. Fără nici un leu din partea părinților sau a profesorilor, directoarea Reta Strat a reușit să facă din școala pe care o conduce o unitate de învățământ modernă. Dotarea a fost realizată după modelul școlilor occidentale și vine atât în sprijinul elevilor cât și al profesorilor. Astfel, cei 30 de profesori ai școlii au primit  câte un laptop, iar cele 10 săli de clasă au fost dotate cu videoproiector, flipchart și o multifuncțională.

    Åžcoala „Mihail Armencea” din Adjud este una dintre puținele unități de învățământ din județ dotată cu tehnologie modernă, necesară pentru desfășurarea orelor de curs. Astfel, încă din anul 2012 cei din conducerea unității a reușit să achiziționeze pentru fiecare profesor câte un laptop, iar la finele anului 2013 s-a reușit dotarea claselor cu câte un videoproiector, flipchart și multifuncțională. Toată această tehnică, pusă la dispoziția elevilor și a profesorilor, este foarte importantă, dar mai ales utilă în desfășurarea activității didactice. Astfel de tehnică au mai toate unitățile de învățământ moderne din Europa.
     De asemenea, fiecare cadru didactic, inclusiv cele care nu sunt titulare, au primit la începutul anului școlar câte un memory stick, pe care pot stoca lecții și proiecte ce ar trebui apoi prezentate elevilor la orele de curs. Mai mult, în scurt timp va sosi pentru laboratorul de chimie un sistem periodic al elementelor chimice, dar și o trusă modernă pentru laboratorul de fizică, astfel încât experimentele să devină mai atractive pentru elevi.
     Interesant este că la Åžcoala „Mihail Armencea” din Adjud toate aceste dotări s-au făcut fără niciun efort financiar din partea părinților. Nici chiar fondul clasei nu a fost folosit pentru astfel de achiziții. Toată tehnologia a fost cumpărată cu finanțarea obținută în baza unor proiecte, dar și din cota din TVA. „Am fost în câteva școli din țări europene și am văzut cum se lucrează, cum sunt dotate școlile. Aveau la clasă videoproiector, multifuncțională. Mi se pare ceva normal, nu văd acest lucru ca pe un lux, este o necesitate. Asta este, se lucrează cu fișe. Așa este învățământul. Nicodată nu am cerut bani de la părinți, nu am cerut de la nicio clasă fondul clasei. Totul s-a făcut din proiectele atrase de școală, cât și din acel TVA ce ne revine din bugetul școlii”, a declarat Reta Strat.

Tehnica ușurează munca profesorilor

    Toate aceste dispozitive performante ce le sunt puse la dispoziție, le fac profesorilor munca mult mai ușoară și mai plăcută. De asemenea, copiii reușesc să înțeleagă mult mai bine lecțiile, decât ar fi făcut-o doar răsfoind paginile unui manual. Așa se face că foarte des, la orele de curs, profesorii apelează la tehnică pentru a se face mai ușor înțeleși, iar lecțiile să fie mai atractive. „Ne ajută foarte mult, mai ales la final de semestru, facem recapitulări, le dăm lecții în powerpoint. Elevii aduc și ei materiale. La clasa a aVIII-a au pregătit un proiect despre aplicațiile legii lui Arhimede și au prezentat foarte frumos. Acest videoproiector ajută mai mult la consolidarea cunoștințelor elevilor. Și laptopul ne este foarte util, mai ales că avem și stick, unde putem stoca foarte multe informații și la școală le putem prezenta elevilor”, a spus profesoara Angelica Huideș.
    Indiferent de materia predată, profesorii spun că lecțiile sunt mult mai atractive acum. Cadrele didactice spun că imaginea îi ajută foarte mult pe copii să asimileze informațiile. „La orele de limbă engleză, unde este necesar să auzi materiale autentice în limba engleză, este foarte important pentru copii. Cel puțin la clasele I-IV am multe materiale video, cântecele, prezentări powerpoint. Chiar și pentru clasele mari, când avem lecții tematice precum halloween, prezentarea Londrei, a Angliei, atunci ne ajută foarte mult. Acum ni se ușurează munca foarte mult, cel puțin la limbi străine. Imaginile ajută foarte mult, pe copii îi atrag, îi stimulează și atunci este mult mai simplu”, a spus profesoara Andreea Bucur.

Imaginea fură privirile elevilor

    În timp ce profesorii sunt foarte încântați că își pot desfășura activitatea la catedră mult mai eficient, elevii sunt încântați de faptul că tehnica îi ajută în asimilarea informațiilor. „E mult mai bine înțeleasă lecția dacă vedem prin imagini ceea ce ni se predă. Ne ajută mult. Videoproiectorul fost folosit la orele de biologie și cultură civică, deocamdată. Se folosește de câteva săptămâni, îmi place”, a spus Mihail Feraru, elev în clasa a VII-a la Åžcoala „Mihail Armencea” din Adjud.
    Oficialii școlii adjudene spun că vor continua procesul de tehnologizare și modernizare a unității de învățământ și speră să găsească mereu resurse externe pentru a face viața elevilor și a profesorilor mai ușoară. De asemenea, se mizează foarte mult pe continuarea unor proiecte deja existente și pe atragerea altora.
    La Åžcoala „Mihail Armencea” din Adjud se derulează cu succes proiecte cu Fundația „Salvați Copiii”, dar și cu „UNICEF”. „Mi-am dorit foarte mult să îmi dotez școala după ultimile cerințe europene. Am căutat să atrag fonduri încât am dotat fiecare clasă cu videoproiector, fiecare cadru didactic a primit laptop și stick cu memorie mare. Apoi fiecare clasă a fost dotată cu multifuncțională și cu flipchart. Am observat o atracție deosebită a copiilor pentru orele unde sunt folosite aceste obiecte. Copiii sunt foarte mulțumiți, dar și părinții, aceștia ne-au mulțumit pentru dotare. Am căutat să îmbunătățesc, să atrag fonduri prin proiecte. Am căutat să fac economii, în sensul că lumina nu arde aiurea, căldura nu merge atunci când nu trebuie și sunt mai ecologistă. Am învățat și cadrele noastre să facă economie și să folosim banii pentru elevi”, a adăugat directoarea școlii, profesoara Reta Strat.
    În cadrul Åžcolii „Mihail Armencea” din Adjud funcționează și un Centru de Documentare și Informare modern, dar s-au făcut investiții importante în ceea ce privește reabilitarea completă a sălii de sport. În viitorul apropiat, cu sprijin din partea Primăriei Adjud, se speră că se va reuși refacerea terenului de sport. Cel mai probabil, lucrările vor demara în primăvară.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?