Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea a solicitat în instanță anularea deciziei Curții de Conturi prin care peste 6.000 de fermieri au fost scoși datori la fondul de sănătate, pentru venituri obținute în perioada 2009-2011. Dosarul este înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea. Ieri, la primul termen, magistrații Tribunalului au respins excepția ridicată de reprezentanții Curții de Conturi, care susțineau că solicitarea CAS este inadmisibilă. „Instanta respinge excepția de inadmisibilitate ca neîntemeiată”, este decizia judecătorilor. Următorul termen al acestui proces va fi pe 5 martie.
Mihai Copaci spune că a solicitat anularea deciziei Curții de Conturi prin care țăranii erau scoși datori la fondul de sănătate. El spune că CAS Vrancea nu era în posesia bazei de date a ANAF, deci nu avea de unde să știe cine și cât are de plătit. „Am solicitat anularea în instanță, pentru că CAS Vrancea a efectuat toate procedurile legale pentru baza de date de care dispuneam”, a motivat Copaci.