Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ion Lefter, este de părere că Noul Cod Penal și Noul Cod de Procedură Penală, care au intrat în vigoare pe 1 februarie, pleacă de la o concepție modernă, care le asigură persoanelor cercetate garanția că sunt anchetate corect. El susține că este normal ca mai întâi să se înceapă urmărirea penală pentru o faptă, după care să se înceapă urmărirea penală și împotriva unei persoane. Asta după ce au fost strânse probe suficiente. „Au fost discuții pe articolul 140. Noul Cod Penal și Noul Cod de Procedură Penală pleacă de la o concepție modernă, europeană, cu privire la garanțiile care trebuie asigurate tuturor persoanelor care sunt cercetate, pornind de la principiul că toate probele, tot ce se administrează într-un dosar, să se facă în cadrul urmăririi penale. Din această cauză s-a introdus acel articol 305 alineat 1, imediat ce primești o sesizare sau te autosesizezi de existența unei fapte, iar sesizarea cuprinde toate elementele, ești obligat să începi urmărirea penală cu privire la fapta respectivă. Dacă ai fapta, începi urmărirea penală cu privire la ea, nu și cu privire la o persoană. Persoana poate fi numită în sesizare, dar nu știi dacă ea este autorul. Nu poți cerceta un om fără să ai o faptă. Se pornește de la acest principiu modern și tot ce se face, se face cu privire la o faptă”, a spus Lefter.
În opinia sa, o persoană nu trebuie informată că este cercetată înainte de începerea urmăririi penale, ci după. Din acel moment, există obligația informării persoanei că s-a început urmărirea penală împotriva sa. Lefter a susținut că până la adunarea probelor, persoana poate fi interceptată.