Un autoturism Dacia s-a oprit sub un camion care căra zăpadă în afara municipiului Focșani. Accidentul s-a petrecut ieri după-amiază, la ieșirea din Focșani către Odobești, imediat după pasarelă. Evenimentul nu s-a soldat cu victime, dar la fața locului a ajuns și un echipaj din cadrul Biroului Rutier Focșani.
Polițiștii au stabilit că vina ar aparține șoferului camionului, care a efectuat un viraj la dreapta fără să se asigure, moment în care mașina care circula în spate a intrat sub autocamion. Potrivit oamenilor legii, camionul a ieșit de pe un drum lateral și a pătruns pe drumul principal fără să se asigure. Șoferul autoturismului nu a fost rănit, dar mașina sa a fost boțită în partea din față. Pe durata verificărilor, traficul rutier s-a desfășurat pe un sens, alternativ.