Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Cârtița Phil prezice că primăvara se lasă așteptată


    În ciuda americanilor care trec printr-una dintre cele mai grele ierni din istoria recentă, cârtița Phil, cea mai faimoasă cârtiță din lume, a prezis că vor mai fi șase săptămâni de frig, după care putem răsufla ușurați, transmite Reuters. În fiecare an de Ziua Cârtiței, la 2 februarie, americanii își îndreaptă atenția asupra acestei rozătoare pentru a afla cât de lungă va fi iarna.
    Cârtița Phil de la Punxsutawney și-a făcut apariția în gura vizuinii în jurul prânzului pentru a-și prezenta prognoza meteorologică în fața mai multor mii de entuziaști care au îndurat frigul din Pennsylvania pentru a afla că rozătorul profet și-a văzut umbra, ceea ce înseamnă că primăvara va sosi cu întârziere anul acesta. Phil spune, conform celor care știu să îi descifreze tainele, că vor mai fi șase săptămâni de frig, după care pot răsufla ușurați.
     De-a lungul celor 128 de ani de tradiție a predicțiilor meteorologice cu rozătoare, acestea și-au văzut umbra de 100 de ori, începând cu anul 1887, conform organizației Punxsutawney Groundhog Club’s Inner Circle, organizatoarea evenimentului. Ziua Cârtiței este bazată pe o tradiție germană conform căreia, dacă un animal care a hibernat face umbră în ziua de 2 februarie, iarna va mai dura cel puțin încă 6 săptămâni. Dacă nu se constată nici o umbră, primăvara va veni mai repede.
    Ziua cârtiței, consideră folcloriștii, este descendentul direct al sărbătorii creștine timpurii Candlemas (mesa lumânărilor), celebrată la 2 februarie — o zi de rugăciune, în care reprezentanții Bisercii ofereau lumânări enoriașilor. S-a transmis, din generație în generație, superstiția că dacă în acea zi cerul va fi senin, vor urma 40 de zile de vreme urâtă. Evenimentul predicțiilor lui Phil atrage în fiecare an între 10.000 și 15.000 de spectatori, conform purtătorului de cuvânt al Clubului Groundhog, Luke Webber.
    Ziua cârtiței, devenită și subiect de film, este organizată de un cerc alcătuit din distinși domni (numit Cercul Închis) îmbrăcați ca la carte, cu joben, frac, cămăși albe și papioane. Aceștia se ocupă, în timpul anului, de îngrijirea cârtiței, iar la 2 februarie, după ceremonia de prezicere a vremii, traduc în limba engleză sunetele emise de Phil.
    La noi, ursul este cel care prezice vremea, la 2 februarie fiind marcată, din timpuri străvechi, sărbătoarea populară Stretenia sau Ziua Ursului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?