VIDEO: Gigacaloria ar trebui scumpită cu 10 lei, a decis ANRE

9
869


    Discuții aprige în cadrul Consiliului Local Focșani, ieri, între consilierii locali și conducerea SC ENET SA, pe marginea proiectului de hotărâre privind creșterea tarifelor locale pentru producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice cu 10 lei. Ca urmare a unei decizii a ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei), prin care se aprobă prețurile reglementate de producere a energiei termice pentru SC ENET SA, începând cu luna ianuarie 2014, prețul final al energiei termice ar trebui să crească cu 10 lei. Astfel, pentru consumatorii casnici se modifică de la 385 lei la 395 lei/gigacalorie, cu TVA, iar pentru agenții economici crește de la 353 lei la 363 lei/gigacalorie, fără TVA. 
    Populația nu va resimți această majorare în factură, întrucât gigacaloria va fi facturată pentru consumatorii casnici tot cu 240 lei, ca și până acum, diferența până la 395 lei fiind acoperită din bugetul local al municipiului, prin subvenția la căldură acordată ENET. Astfel, va crește doar subvenția acordată de Primăria Focșani pentru căldură, cu 10 lei/gigacalorie, pentru ca această majorare să nu fie suportată din buzunarele focșănenilor.
    Prețul gigacaloriei este compus din prețul de producere al energiei termice, stabilit de ANRE, la care se adaugă costurile locale cu transportul, distribuția și furnizarea, stabilite prin hotărâre de Consiliu Local. „Prețul actual pentru producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice de către SC ENET SA Focșani pentru populație este de 385 lei/Gcal cu TVA, în timp ce populației i se facturează gigacaloria cu 240 lei/gcal, diferența fiind acoperită de bugetul local, prin acordarea de subvenții, respectiv 145 lei/Gcal. Prin decizia ANRE din 27.11/2013, cu aplicare din data de 1.01.2014, prețul de producere pentru populație de la 206 lei/Gcal cu TVA devine 216 lei/Gcal cu TVA, iar pentru agenți economici acesta a crescut de la 209 lei/Gcal fără TVA la 219 lei/Gcal fără TVA. Costurile cu transportul, distribuția și furnizarea energiei termice de către SC ENET SA însumează 179 lei/Gcal pentru populație și 144 lei/Gcal pentru agenții economici”, se arată în raportul care însoțește proiectul de hotărâre.
    Dacă populația beneficiază de subvenționarea prețului gigacaloriei din bugetul local, agenții economici nu se bucură de acest privilegiu, fiind nevoiți să suporte din bugete proprii această majorare. 
    Nefiind convinși că trebuie să aprobe acest proiect de hotărâre, la propunerea liderului grupului USL Cătălin Vrabie, aleșii locali au decis să se abțină la vot, până la ședința următoare. „Niciunul dintre consilieri nu este de acord cu această mărire. Având în vedere aceste neclarități vă propun să ne abținem la vot”, a specificat Vrabie.
    Reprezentanții ENET aflați în sală, respectiv directorul Manole Merchea și directorul economic Mariana Năstase, le-au spus consilierilor că decizia ANRE de majorare a prețului de producere a energiei termice este obligatorie și se aplică oricum.
   
„Cetățeanul va câștiga prin reducerea pierderilor”   

    Primarul Decebal Bacinschi a ținut să explice faptul că, odată cu punerea în funcțiune a noii centrale termice, va fi negociat cu ANRE un alt preț de producere a energiei termice. De asemenea, edilul a specificat că modernizarea centralei ENET nu va avea ca efect scăderea prețului gigacaloriei, ci rentabilizarea activității societății de termoficare a orașului. „Cetățeanul va câștiga prin reducerea pierderilor și reducerea consumului de energie termică. ENET-ul va câștiga prin introducerea energiei electrice, pe care poate să o valorifice, iar Primăria va câștiga prin reducerea subvenției. Această investiție este realizată pentru rentabilizarea acestei unități, pentru că, producând energie electrică, va vinde energie electrică. Investiția a dus la reducerea pierderilor și noxelor. Prețul acesta, indiferent de cât va crește prețul la gaze, noi am aprobat printr-un proiect de anul trecut care vor fi prețurile gigacaloriei în toți acești ani. Se dorește ca acest preț să aibă o creștere, în același timp, subvenția să aibă o scădere, moment în care va fi suportabil pentru populație și pentru comunitate. ENET nu va mai trebui să ceară subvenție de la Consiliul Local. Suntem în discuții să se recalculeze care va fi prețul gigacaloriei, ținând cont de faptul că au apărut elemente noi. În aceste condiții, vom merge și la ANRE să vedem ce prețuri ne stabilește”, a spus primarul Decebal Bacinschi.
    La rândul său, consilierul Bogdan Matișan a subliniat faptul că populația va avea de câștigat prin reducerea consumului, ca urmare a punerii în funcțiune a noii centrale termice. „Va scădea consumul, de aici vor fi și economiile. Prețul gigacaloriei nu se așteaptă nimeni să scadă”, a spus Matișan. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here